MOLDPRES vă oferă universul cunoaşterii
Agenţia Informaţională de Stat MOLDPRES, în calitate de structură mass-media la
autogestiune, este cea mai operativă sursă de informare corectă şi echidistantă,
cel mai credibil producător şi difuzor de ştiri şi fotografii de presă, editor de
acte legislative şi normative din Republica Moldova.
Fondată prin Hotărîrea Sovietului Suprem al RSSM nr. 122-XII din 20 iunie 1990 în
urma lichidării Agenţiei Moldoveneşti de Informaţii ATEM, MOLDPRES şi-a dobîndit
cu insistenţă statutul de „voce” oficială a statului care transmite instituţiilor
publice şi private, presei scrise şi audiovizuale, reprezentanţelor diplomatice,
instituţiilor de presă internaţionale informaţii scrise, foto şi video despre actualitatea
politică, economică, socială, culturală, ştiinţifică, sportivă locală şi de pe mapamond.
Imediat după înfiinţare, Agenţia Naţională de presă „Moldova-pres”, cum fusese definită
iniţial, stabileşte primele relaţii de colaborare cu Agenţia Naţională de Presă
„Rompres” (România) şi Agenţia de ştiri ITAR-TASS (Rusia).
Din prima zi a declanşării conflictului transnistrean şi pînă la momentul semnării
acordului de încetare a focului, reporterii „Moldpres” au relatat consecvent situaţia
în zona de conflict, constituind la acea vreme unica sursă veridică de informare
din regiune.
Subordonată la etapa iniţială Parlamentului, Agenţia trece în 1994 în gestiunea
Guvernului Republicii Moldova şi devine editorul „Monitorului Oficial al Republicii
Moldova”. Ulterior, au survenit unele modificări structurale, care au avut drept
scop eficientizarea activităţii manageriale şi transformarea MOLDPRES într-o structură
mass-media modernă, cu trei direcţii principale de activitate: editarea „Monitorului
Oficial”, difuzarea informaţiilor de larg interes public şi cronica foto.
În 1996, Agenţia devine întreprindere de stat, desfăşurîndu-şi activitatea în regim
de autofinanţare. Anul următor se stabilesc relaţii de colaborare cu Agenţia de
ştiri BELTA (Belarus), iar în 2001 MOLDPRES devine membru cu drepturi depline al
Asociaţiei Balcanice a Agenţiilor de Presă (Alliance of Balcanic News Agencies –
ABNA), care include structurile respective din Turcia, Albania, Grecia, Bulgaria,
România, Slovenia, Iugoslavia şi Macedonia.
În acelaşi an MOLDPRES semnează acorduri de colaborare pentru schimbul de informaţii
cu Agenţia de ştiri DINAU (Ucraina), MTI (Ungaria) şi CHINA NOUA (Republica Populară
Chineză).
Din iulie 2001, de acum sub denumirea de Agenţie de stat, „Moldpres” trece în subordinea
Cancelariei de Stat a Guvernului Republicii Moldova.
În același an MOLDPRES organizează în incinta Palatului European de la Strasbourg,
Franţa, expoziţia de fotografii cu genericul „Chez nous” („La noi”), avînd drept
protagonist pe artistul fotograf Mihai Potârniche, şeful departamentului Fotomoldpres,
eveniment apreciat înalt de elita europeană.
Ultima modificare a titulaturii instituţiei s-a efectuat în 2002, MOLDPRES devenind
Agenţie Informaţională de Stat, în subordinea Guvernului.
La 20 mai 2004 la Sofia, Bulgaria, între Agenţia MOLDPRES şi BTA a fost semnat Acordul
cu privire la cooperarea în domeniul informaţiei, evenimentul consolidînd statutul
MOLDPRES şi BTA în arealul informaţional internaţional.
În vara aceluiași an se produc modificări de structură, scontîndu-se eficientizarea
activităţii de management şi a politicii informaţionale.
În martie 2006 este semnat Acordul de colaborare dintre Agenţia Naţională de Informaţii
a Ucrainei UCRINFORM şi Agenţia Informaţională de Stat MOLDPRES, iar în iunie a
aceluiași an este reînnoit Protocolul de colaborare dintre MOLDPRES şi Agenţia telegrafică
a Belarusiei BELTA.
În 2010, după o lungă perioadă de stagnare, se reiau relaţiile de colaborare dintre
Agenţiile Naţionale de Presă României şi Republicii Moldova – AGERPRES şi MOLDPRES,
urmînd să se efectueze schimbul reciproc de ştiri, informaţii şi vînzarea de produse
fotografice.
Actualmente MOLDPRES face schimb de informaţii cu agenţiile de ştiri: Agerpres (România),
ITAR-TASS (Rusia), Ukrinform (Ucraina), Belta (Belarus), BTA (Bulgaria), XINHUA
(China) ş.a. Agenţia dispune de un Centru de Presă cu o sală de conferinţe modernă
şi un Centru pentru Relaţii cu Publicul în cadrul redacţiei Monitorului Oficial.
Avînd cea mai bogată arhivă foto din ţară, Agenţia îşi completează permanent baza
de date cu materiale privind construcţia statală, actualitatea politică şi economică,
relaţiile internaţionale ale Republicii Moldova, prestează lucrări şi servicii în
domeniul de activitate: traduceri, redactări, filmări, produce şi comercializează
fotografii, filme video.
În conformitate cu deontologia profesională, MOLDPRES se ghidează de principiul
activităţii în afara oricăror influenţe politico-ideologice ori de alt caracter
care ar afecta imparţialitatea, exactitatea şi pluralismul.
Cu prilejul marcării a douăzeci de ani de activitate MOLDPRES a editat în condiţii
poligrafice perfecte un calendar consacrat evenimentelor remarcabile din viaţa ţării,
a elaborat şi lansat un nou portal pe care sunt accesate ştiri, fotografii, materiale
video de ultimă oră, arhiva „Monitorului Oficial al Republicii Moldova” etc. Manifestările
organizate în context evidenţiază rolul principal al MOLDPRES de difuzor preocupat
de calitatea serviciilor sale, de promotor consecvent al pluralismului de idei şi
al circulaţiei libere a informaţiilor, Agenţia rezistînd pe parcursul anilor numeroaselor
încercări de a fi transformată într-un instrument de manipulare în mîinile partidelor
de guvernămînt.
O direcţie importantă în activitatea de ultimă oră a Agenţiei este promovarea imaginii
Republicii Moldova în lume, reflectarea evenimentelor legate de integrarea ţării
în structurile europene şi implementarea standardelor de viaţă occidentale.