ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

UE deblochează 3,9 milioane de euro pentru refugiații din orașul kurd Kobane din Siria

12:07 | 13.10.2014 Categorie: Externe

img14000091

Bruxelles, 13 oct. /MOLDPRES/. Comisia Europeană a anunțat  acordarea a 3,9 milioane de euro unor organizații umanitare care îi ajută pe refugiații fugiți spre Turcia din orașul kurd Kobane din Siria, relatează AFP, preluată de AGERPRES şi MOLDPRES.

"Peste 180.000 de sirieni s-au îndreptat spre Turcia în urma luptelor intense ce au loc la Kobane, crescînd impactul a aceea ce este deja cea mai mare criză umanitară din epoca noastră", potrivit unui comunicat difuzat de biroul comisarului european pentru cooperare internațională, ajutor umanitar și gestionarea crizelor, Kristalina Georgieva. 

 "Aceste fonduri, a căror necesitate se face resimțită într-o manieră urgentă, sînt destinate organizațiilor umanitare care administrează pe teren afluxul masiv de refugiați", a afirmat ea. Fondurile vor fi utilizate în special pentru furnizarea de apă, adăpost și medicamente, precum și instalații sanitare și hrană pentru refugiați. 

Ajutorul provine dintr-un pachet al CE de 150 milioane de euro destinat Siriei în 2014. Comisia a anunțat că va continua să coordoneze răspunsul internațional la criză, oferind pînă acum finanțări de aproape trei miliarde de euro din bugetul său și din cel al statelor membre ale UE. 

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!