ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Compania “Ritlabs” a lansat The Bat! v6.7 cu funcţia de selectare automată a codificării caracterelor optime

14:15 | 22.10.2014 Categorie: Economie

Chişinău, 22 oct. /MOLDPRES/. Firma “Ritlabs” S.R.L. a făcut un efort semnificativ pentru a fi sigură ca programul de poştă electronică The Bat! să fie capabil să creeze şi să afişeze corect scrisorile electronice cu caractere chineze, japoneze şi coreene. Este cu atît mai important acum, în momentul în care ţările asiatice extind relaţiile de afaceri cu ţările europene, Rusia, SUA, precum şi Republica Moldova, transmite MOLDPRES. 

În pofida faptului că există multe codificări pentru a transmite ieroglife, mulţi utilizatori se confruntă cu probleme de compatibilitate şi afişare corectă a caracterelor. Astfel de probleme adesea apar cu caracterele japoneze, chinezeşti şi coreene. Acest lucru se întîmplă din cauza lipsei unui standard comun în privinţa codificării a caracterelor. 

Noua versiune a The Bat! poate rezolva această problemă. Programul este capabil să determine ce codificare a caracterelor este optimă şi compatibilă cu alte programe. Datorită selectării automate a codificării utilizatorii pot fi siguri că mesajele lor electronice vor fi primite în forma sa originală. Această caracteristică va deveni un instrument indispensabil în corespondenţa cu parteneri din Asia. 

Totodată,  utilizatorii au posibilitatea unică de a seta o codificare specifică pentru un anumit contact din agendă. Spre exemplu, pentru un destinatar, care utilizează ieroglife simplificate, se poate specifica codificarea «GB2321», iar pentru un destinatar, care utilizează ieroglife tradiţionale - «BIG5». 

Altă actualizare importantă se referă la fereastra de creare a unei cutii poştale. Acum pentru a primi email-uri trebuie de introdus doar numele, adresa electronică şi parola. Aceasta va simplifica semnificativ lucrul în program. Setări avansate, precum adresele serverelor şi altele, au devenit automatice pentru cele mai populare servicii de poştă electronică. 

Lista de modificări în The Bat! puteţi găsi pe site-ul www.ritlabs.com. The Bat! a apărut pe piaţa mondială în anul 1998 şi este acum principalul program poştal. Între utilizatorii programului se numără posesori de computere casnici, organizaţii de stat, precum şi bănci şi alte instituţii financiare, întreprinderi din industria aerocosmică, petrolieră şi a gazelor, companii din domeniul asigurării cu programe şi aparataj, un cerc larg de firme din business-ul mic şi mijlociu din 191 de ţări ale lumii.

img14000294

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!