ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Pînă la sfîrşitul lunii curente în raionul Hînceşti vor fi finalizate 12 locuinţe sociale

15:09 | 24.10.2014 Categorie: Regiuni

Chişinău, 24 oct. /MOLDPRES/. Pînă la finele lunii octombrie, în raionul Hînceşti vor fi finalizate lucrările de construcţie a două case sociale. Este vorba de un bloc cu două nivele din centrul raional şi o casă cu un nivel în comuna Logăneşti, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor. 

Potrivit directorului Unităţii de implementare a fazei II a proiectului de construcţie a locuinţelor pentru persoane nevoiaşe din R. Moldova, Iunona Lungul, după finalizarea lucrărilor, timp de zece zile o comisie specială va verifica dacă cele 12 apartamente din 56, ce urmează să fie construite în raionul Hînceşti, pot fi date în exploatare. 

De asemenea, Lungul a precizat că antreprenorul va dispune de un termen de circa două săptămîni în cazul în care vor fi constatate lucrări neterminate sau obiecții. 

Locuințele sociale în R. Moldova sînt construite în cadrul unui proiect susținut financiar de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, care a oferit ţării noastre un împrumut de circa 13,4 mln de euro, pe un termen de pînă la 20 de ani. Pînă la sfîrșitul anului 2018, cînd va fi finalizată faza II a proiectului,  vor fi construite circa 700 de locuințe sociale în opt raioane ale țării.

img14000381

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!