ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vladimir Putin recunoaşte că Rusia l-a ajutat pe Viktor Ianukovici să fugă din Ucraina

10:38 | 25.10.2014 Categorie: Externe

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a recunoscut vineri că Moscova l-a ajutat pe fostul preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici să fugă în Rusia, pe fondul protestelor violente de la începutul anului, transmite Mediafax, preluată de MOLDPRES.

"Nu vă ascund faptul că l-am ajutat pe Viktor Ianukovici să se refugieze în Crimeea. La acea vreme, Crimeea făcea parte din Ucraina", a declarat Putin, precizînd că, după cîteva zile, preşedintele ucrainean de la acea vreme a ajuns în Rusia.

"Dat fiind că evenimentele din Ucraina evoluau foarte rapid şi în mod tumultos, în acele condiţii o revenire la Kiev nu ar fi fost recomandată", a precizat Putin, explicînd că o revenire în capitala Ucrainei ar fi fost prea periculoasă.

"O spun clar: Ianukovici a cerut să fie adus în Rusia şi noi am făcut acest lucru", a spus Putin.

Viktor Ianukovici, preşedinte al Ucrainei din 2010 pînă în februarie 2014, a fugit de la Kiev în contextul intensificării violenţelor în Piaţa Maidan. El este acuzat în Ucraina de "masacrarea civililor" şi este vizat de un mandat de arestare. Imediat după plecarea din Ucraina, Ianukovici a anunţat că este în oraşul rus Rostov-pe-Don, relatează Mediafax, citată de MOLDPRES.

img14000395

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!