ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

APC a depistat mai multe nereguli la cîteva benzinării din Chişinău

09:50 | 31.10.2014 Categorie: Societate

Chişinău, 31 oct. /MOLDPRES/. Agenția pentru Protecția Consumatorilor (APC) a depistat mai multe nereguli la trei benzinării din municipiul Chişinău, în urma unor controale. Mai exact, consumatorii primeau în unele cazuri mai puțin combustibil decît volumul achitat, informează MOLDPRES. 

Verificările au fost efectuate în baza sesizărilor parvenite în adresa APC din partea consumatorilor. În cadrul controalelor, inspectorii au depistat că la una din benzinării eroarea livrării produselor petroliere depășea eroarea maximă admisibilă stabilită în documentele normative. Prin urmare, consumatorii primeau mai puțin combustibil decît volumul pentru care achitau. 

De asemenea, inspectorii au mai depistat că mijloacele de măsurare erau utilizate în lipsa buletinelor de verificare metrologică, iar denumirea produselor expuse pe panoul informativ nu corespundea cu denumirea expusă în certificatul de conformitate pentru produsele petroliere comercializate.

Pentru înlăturarea neconformităţilor, inspectorii APC au încheiat procese verbale de contravenție și au emis prescripții de interzicere temporară a mijloacelor de măsurare. Agenții economici riscă o amendă de pînă la şase mii de lei.

img14000577

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!