ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Specialişti din sudul ţării au studiat în România managementul deşeurilor

14:20 | 20.11.2014 Categorie: Regiuni

Chişinău, 20 nov. /MOLDPRES/. Reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din raioanele Cahul, Taraclia şi Cantemir eu efectuat recent o vizită în România, unde au studiat mai multe metode noi de gestionare a deşeurilor. Deplasarea a fost organizată şi susţinută de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, comunică MOLDPRES. 

În timpul vizitei de studiu specialiştii din R. Moldova s-au familiarizat cu progresele înregistrate de autorităţile publice din judeţele Argeş, Sibiu şi Mureş în dezvoltarea sistemelor de management al deşeurilor, în conformitate cu standardele europene. Pe lîngă întrevederile cu reprezentanţii aparatelor de specialitate ale celor trei consilii judeţene şi agenţiilor de dezvoltare intercomunitară, programul vizitei a inclus ieşiri în teren. 

Membrii delegaţiei din ţara noastră au avut posibilitatea să vadă infrastructura destinată gestionării deşeurilor - depozitele regionale, staţiile de transfer, de sortare, de compostare ş.a. Ei au putut urmări cum funcţionează sistemele regionale de management al deşeurilor, beneficiind de informaţii practice şi o serie de recomandări prezentate de specialişti, experţi, agenţi economici din România. "Înainte de a merge în această vizită aveam cunoştinţe foarte vagi referitor la ceea ce înseamnă managementul deșeurilor. Am revenit acasă cu idei cum am putea optimiza acest sector în raion", a afirmat reprezentantul Primăriei Taraclia, Sergiu Camenşcic. 

În conformitate cu Strategia naţională de gestionare a deşeurilor, raioanele Cahul, Taraclia şi Cantemir vor crea un sistem comun de management în domeniu. Agenţia de Dezvoltare Regională Sud a elaborat studii de fezabilitate în cele trei subregiuni, în urma cărora va fi identificat amplasamentul depozitului regional de deșeuri.


img14001201

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!