ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Şase tone de carne cu termen de valabilitate expirat au fost depistate de poliţie

13:30 | 21.11.2014 Categorie: Societate

Chişinău, 21 nov. /MOLDPRES/. Peste şase tone de carne, al căror termen de valabilitate expirase în luna august a anului trecut şi din care urmau să fie preparate mezeluri, au fost depistate de poliţie la o întreprindere privată din capitală, informează MOLDPRES. 

Potrivit poliţiei, administraţia firmei n-a putut prezenta actele de provenienţă a produselor din carne, care era transportată fraudulos din regiunea transnistreană sau era procurată de la persoane fizice în lipsa certificatelor veterinar-sanitare. 

În urma percheziţiilor la întreprindere, a fost depistată cantitatea de carne cu termenul de valabilitate expirat, precum şi mijloace băneşti în sumă de un milion de lei, care nu erau trecuţi în evidenţa contabilă. 

În prezent, cazul este investigat sub aspect penal, iar administraţia firmei riscă pînă la şase ani de închisoare sau amendă de pînă la 100 de mii de lei.
Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!