ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Sectorul sănătăţii din autoproclamata rmn are nevoie de aproximativ 800 specialişti medicali

13:16 | 21.11.2014 Categorie: Regiuni

Chişinău, 21 nov. /MOLDPRES/. În autoproclamata rmn se înregistrează un deficit de cadre medicale. În prezent regiunea separatistă transnistreană are nevoie de peste 800 de medici şi asistenţi, transmite MOLDPRES cu referire la surse electronice. 

Potrivit unui comunicat, regiunea duce lipsă acută de medici pediatri, anesteziologi, reanimatori, pneumologi, medici la serviciul de urgenţă ş.a. Spre exemplu, raionul Grigoriopol nu are nici un medic în domeniul medicinii de salvare urgentă.  „În general, localitatea cea mai prost asigurată cu specialişti medicali este raionul Camenca. Aici sînt necesari şi urologi, endocrinologi, infecţionişti etc.”, se arată în comunicat.

În acest context, autorităţile de profil susţin că această situaţie a fost determinată de lipsa unei motivări individuale a personalului medical, dar şi de imposibilitatea de a obţine studii de calitate în domeniu, inclusiv postuniversitare. 

Facultatea de medicină din cadrul universităţii autoproclamatei rmn oferă în fiecare an nu mai mult de 60 de specialişti. Totodată, între anii 2011-2013, în regiunea transnistreană numărul de medici s-a redus cu 90 de persoane, iar de asistenţi medicali - cu 249 de persoane.


img14001251

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!