ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Prim-ministrul în exerciţiu, Iurie Leancă, s-a întîlnit, la Bruxelles, cu noul Preşedinte al Consiliului European

16:03 | 18.12.2014 Categorie: Oficial

Chişinău, 18 dec. /MOLDPRES/. Prim-ministrul în exerciţiu, Iurie Leancă, s-a întîlnit astăzi, la Bruxelles, cu noul Preşedinte al Consiliului European, Donald Tusk, a relatat agenţiei MOLDPRES Biroul comunicare și relații cu presa al Guvernului.

Iurie Leancă a ţinut să-l felicite pe Donald Tusk cu ocazia alegerii sale în funcţia de Președinte al Consiliului European, fiind la prima întrevedere după învestirea lui în această funcţie. Premierul în exerciţiu şi-a exprimat încrederea în continuarea unei cooperării la fel de constructive şi în noua calitate a fostului Premier al Poloniei. 

Discuţia a vizat subiectele prioritare de pe agenda europeană a Republicii Moldova şi obiectivele pentru continuarea dialogului dintre RM cu UE. Părţile au remarcat faptul că rezultatele scrutinului parlamentar din 30 noiembrie au relevat miza pe care o are Republica Moldova în continuarea procesului de integrare europeană şi perspectiva de aderare la familia comunitară.

Iurie Leancă a menţionat că integrarea europeană va constitui fundamentul activităţii viitoarei coaliţii, printre priorităţile-cheie fiind continuarea reformelor pe plan intern, iar pe cel extern – obţinerea acordului ţărilor membre ale UE pentru trecerea Republicii Moldova în categoria statelor candidate la aderare. Premierul în exerciţiu a specificat că un rol deosebit va fi acordat finalizării reformei justiţiei, eficientizării luptei cu corupţia, asigurării unei creşteri economice, a stabilităţii sistemului financiar-bancar şi continuării reformei descentralizării. „Monitorizarea şi presiunea din partea UE va fi la fel de importantă ca asistenţa pe care o acordă Moldovei în realizarea acestor reforme”, a precizat Iurie Leancă.

Donald Tusk a susţinut această poziţie, menţionînd importanţa realizării neîntîrziate a reformelor demarate, în vederea asigurării ireversibilităţii parcursului european al Republicii Moldova. Donald Tusk a afirmat că va continua să sprijine Moldova să-şi atingă obiectivele şi în calitate de Preşedinte al Consiliului European.

Oficialul european  şi-a exprimat disponibilitatea să efectueze o vizită la Chişinău în lunile ce urmează, înainte de reuniunea Parteneriatului Estic de la Riga, din mai 2015. 

În după-amiaza zilei, Iurie Leancă va participa la Summit-ul Partidului Popular European.

img14002131

img14002131

img14002131

img14002131

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!