ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Slovacia şi Moldova realizează în comun un proiect privind planificarea urbană

13:02 | 30.01.2015 Categorie: Economie

Chişinău, 30 ian. /MOLDPRES/. Slovacia și Republica Moldova realizează în comun un proiect ce va dezvolta planificarea urbană a orașelor, în plan regional. Discuţii despre cooperarea bilaterală dintre țări, inclusiv acțiunile prioritare în realizarea proiectului asumat, au fost purtate ieri, de către Liviu Oboroc, viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC), şi Luba Pavlovova, director al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Senec-Pezinok, informează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al MDRC.

"Am convenit să dezvoltăm schimbul de experiența în contextul implementării directivei europene privind performanța energetică a clădirilor, precum și privind programele de susținere a implementării performanței energetice a clădirilor. De asemenea, vom prelua bunele practici ale Slovaciei în domeniul elaborării documentelor de analiză şi de programare în ceea ce priveşte programele şi proiectele transfrontaliere, precum și în domeniul elaborării programelor regionale de sprijin pentru regiunile slab dezvoltate economic", a subliniat Liviu Oboroc, viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor.

Sursa citată a menționat că proiectul "Dezvoltarea capacităţilor oraşelor privind planificarea urbană integrată în context regional", realizat în comun cu Slovacia în perioada ianuarie 2015 - aprilie 2016, are drept obiectiv să ofere o calitate mai bună vieții din orașe și împrejurimile acestora.

"Vom sprijini Republica Moldova cu cele mai bune practici în vederea ajustării cadrului normativ în domeniul dezvoltării regionale și construcțiilor la cel comunitar. Totodată, în cadrul proiectului preconizăm mai multe activităţi de transfer de cunoștințe privind planificarea urbană integrată către instituțiile de dezvoltare regională și autoritățile publice locale din R. Moldova", a afirmat la rîndul ei, Luba Pavlovova.  

 

img15000608

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!