ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Diversificarea resurselor energetice și integrarea țării pe piața energetică a UE, discutate la Bruxelles de Chiril Gaburici

15:02 | 27.02.2015 Categorie: Oficial

Chişinău, 27 feb. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Chiril Gaburici a discutat astăzi, la Bruxelles, cu Maroš Šefčovič, Vicepreședintele Comisiei Europene pentru Uniunea Energetică, despre măsurile întreprinse de autorităţile de la Chişinău în vederea diversificării resurselor energetice și conectării la piața energetică a UE, a relatat pentru MOLDPRES Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului. 

Șeful Executivului a menționat că integrarea în piaţa energetică a UE continuă să fie unul dintre principalele obiective promovate de Guvern, aceasta oferind soluții reale pentru consolidarea și asigurarea durabilității securității energetice a statului.

Înalții oficiali au abordat subiectul dezvoltării interconexiunilor energetice cu UE, în particular, asigurarea continuității proiectului gazoductului Iaşi-Ungheni, care necesită eforturi adiţionale pentru ca să facă posibilă diversificarea pieţei energetice a ţării. Chiril Gaburici a reiterat necesitatea extinderii gazoductului către Chişinău pentru a valorifica capacitatea deplină a conductei începînd cu anul 2017 și a apelat la susținerea în continuare a partenerilor europeni. La fel, Prim-ministrul a susținut ferm crearea Grupului de Lucru de Nivel Înalt privind interconectarea conductelor de Gaz în Europa Centrală şi de Sud-Est (CESEC), și a manifestat interes în identificarea posibilităţilor de implicare a ţării noastre în activitatea grupului vizat.

Cît despre consolidarea infrastructurii de energie electrică, Chiril Gaburici a subliniat că Guvernul examinează posibilitatea conectării Republicii Moldova la piaţa UE, prin România. Astfel, în cel mai scurt timp, se preconizează semnarea unui Memorandum cu partea română, prin care să se confirme priorităţile de interconectare atît pentru reţelele de gaze, cît şi pentru cele de electricitate. Memorandumul va fi o confirmare pentru realizarea angajamentelor asumate.

La rîndul sau, Maroš Šefčovič a menționat că, în această săptămînă, Comisia Europeană a lansat Strategia privind crearea Uniunii Energetice Europene, care nu se limitează la frontierele UE, ci prevede o colaborare mai strînsă cu țările Comunității Energetice, din care face parte și Republica Moldova. Astfel, infrastructura europeană va ajunge și în ţara noastră. Totodată, oficialul european a precizat că documentul aprobat, la 9 februarie, la Sofia, în cadrul primei reuniuni a grupului CESEC, deschide calea pentru participarea Moldovei în acest proces.
În finalul discuțiilor, Premierul Chiril Gaburici l-a invitat pe Maroš Šefčovič într-o vizită în Republica Moldova, pentru a participa la evenimentul ce va pune începutul furnizării gazelor către consumatori prin gazoductul Iași-Ungheni.

Șeful Executivului de la Chișinău s-a aflat într-o vizită oficială de două zile la Bruxelles. Ieri, el a avut întrevederi la cel mai înalt nivel - cu Președintele Consiliului European, Donald Tusk, Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Vicepreședinta Comisiei Europene, Federica Mogherini, alți oficiali. Aceasta a fost prima vizita oficială a lui Chiril Gaburici în străinătate, în calitate de Prim-ministru.

(Editor L. Alcază)

img15001321

img15001321

img15001321

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!