ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Autorităţile autoproclamatei rmn au introdus asigurarea obligatorie la intrarea în regiune a maşinilor din România

10:54 | 03.03.2015 Categorie: Regiuni

Chişinău, 3 mar. /MOLDPRES/.  De la 1 martie autorităţile autoproclamatei rmn au introdus  asigurarea obligatorie a mijloacelor de transport cu numere de înmatriculare în România  care vor intra pe teritoriul regiunii, transmite MOLDPRES cu referire la surse electronice.

Potrivit unui comunicat, de la 1 aprilie curent procedura va intra în vigoare pentru maşinile înregistrate în dreapta Nistrului, iar de la 1 iunie – pentru cele înmatriculate în Ucraina. Pentru mijloacele de transport din alte state prevederea va fi obligatorie începînd cu 1 ianuarie 2016.

Conform serviciilor de profil din regiunea separatistă transnistreană, asigurarea obligatorie a automobilelor cu numere de înmatriculare străine a fost introdusă cu scopul de a reglementa eventuale situaţii excepţionale produse în trafic pe teritoriul autoproclamatei rmn.

Termenul minim de valabilitate al unui certificat de asigurare a fost stabilit pentru 15 zile, iar maxim – pentru un an. Costul poliţei va depinde de forma de proprietate a maşinii, anul producerii şi volumul motorului autovehiculului, experienţa şoferului etc.  Cel mai ieftin certificat de asigurare pentru o perioadă  de 15 zile va fi de 50 de ruble rmn (circa 4,5 dolari).

Va fi scutit de procurarea poliţelor de asigurare transportul din gestiunea misiunilor diplomatice, unui şir de organizaţii internaţionale, forţelor pacificatoare ş.a.

 

(Reporter L. Grubîi, editor M. Jantovan)

 

img15001383

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!