ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Horoscopul oriental pentru săptămîna 27 aprilie - 3 mai

15:19 | 22.04.2015 Categorie: Horoscop

CAPRICORNILOR astrele le recomandă să se apuce de treabă şi să nu dea frîu liber lucrurilor, chiar dacă îşi doresc aceasta. Veţi avea o dispoziţie bună, de primăvară, de aceea în cap au să vă vină gînduri legate de odihnă, sentimente şi mai puţin de afaceri. Or, mai întîi de toate clarificaţi-vă neapărat cu toate chestiunile curente şi atunci veţi avea parte de-o relaxare pe cinste într-o companie plăcută cu prietenii. Mai aproape de sfîrşitul săptămînii este posibilă o întîlnire romantică, însă noua pasiune se arată a fi de scurtă durată.

Pentru VĂRSĂTORI săptămîna va fi nu prea favorabilă, acutizîndu-se problemele financiare. De asemenea, aveţi de trecut prin multe încercări cărora finalmente le veţi face faţă, dar care au să vă epuizeze nespus. N-o să vă bucuraţi nici de buna dispoziţie – stări depresive nu se prevăd, însă nici sărbătorile nu sînt pentru dvs. La un moment dat o să vă simţiţi singuri şi părăsiţi, dar nu disperaţi, de vreme ce această situaţie se va menţine doar o săptămînă, nu mai mult. 

PEŞTII vor simţi un aflux de energie şi activism, fapt care va avea un impact pozitiv asupra serviciului. Sînt posibile anumite venituri financiare sau cadouri. De asemenea, au să vă vină idei privind îmbunătăţirea propriei situaţii într-un domeniu sau altul. Ce-i drept, gîndurile dvs. nu vor fi tocmai curate pentru că puneţi la cale ceva necinstit. Perioada nu se potriveşte pentru o răzbunare, dar este bună pentru planificarea acesteia.

BERBECII vor avea o săptămînă destul de benefică aproape în toate domeniile. La serviciu veţi reuşi să vă arătaţi părţile bune, demonstrînd calităţile necesare pentru business. Astfel, veţi fi apreciaţi la justa valoare de către şefi şi colegi, fiind posibile şi venituri băneşti. Acasă vă veţi resimţi în rolul de cap de familie, iar relaţiile cu persoanele apropiate se vor dezvolta pe-o cale paşnică – aţi putea ieşi împreună la un film sau pe la magazine.

TAURILOR astrele le recomandă să fie mai reţinuţi în tendinţele şi dorinţele lor. În această săptămînă există o mare probabilitate să depăşiţi nişte limite în relaţiile cu oameni apropiaţi, fapt absolut inutil atît pentru dvs., cît şi pentru ei. La începutul săptămînii aţi putea da dovadă de naivitate şi să aveţi un comportament neserios. Dimpotrivă, la finele perioadei aţi putea deveni neîndurători şi pretenţioşi. Misiunea dvs. este să minimizaţi aceste extremităţi, de vreme ce ambele stări ar putea avea un impact negativ asupra afacerilor dvs.

GEMENII care sînt de o organizare sufletească fină şi sentimentală au tendinţa să aibă o atitudine emoţională faţă de afaceri, ceea ce nu este întotdeauna benefic, însă nu şi în această săptămînă. Puteţi avea încredere în propria intuiţie şi în ceea ce vă şopteşte inima, mai ales în chestiuni financiare. Pentru muncă este deosebit de potrivit începutul săptămînii, de aceea planificaţi în această perioadă întrevederile şi comunicarea cu şefii şi partenerii de business. Sfîrşitul săptămînii cel mai bine ar fi să-l dedicaţi familiei. În aceste şapte zile sînt posibile venituri băneşti sau îmbunătăţirea situaţiei materiale prin alte metode.

RACII se pot bucura, de vreme ce şirul de năpaste care au tot căzut pe capul lor se va termina. Numai că nenorocirile vor lua sfîrşit doar dacă veţi pune umărul şi dvs. – omul îşi făureşte singur fericirea, iar această perioadă este cea mai bună dovadă a zicalei. La începutul săptămînii va trebui să munciţi pentru propriul interes, să procedaţi corect şi rezonabil şi atunci situaţia dvs. se va îmbunătăţi, iar pe la sfîrşit veţi fi cuprinşi de-o stare de armonie şi bucurie. Principalul e să nu cedaţi în faţa greutăţilor, mai ales că veţi avea puteri suficiente ca să faceţi faţă lucrurilor.

LEILOR astrele le recomandă să se ocupe serios de propria persoană, deoarece tot ce se petrece în jur a ieşit de sub control. La serviciu nu vă ia nimeni în seamă, copiii nu vă ascultă, iar acasă e un haos total. A venit timpul să vă mobilizaţi, clarificînd toate lucrurile. Aţi putea fi tentaţi să rezolvaţi problema aplicînd forţa, numai că nu veţi obţine nici un rezultat. Este nevoie să vă reevaluaţi poziţia de viaţă şi atitudinea faţă de ceea ce se întîmplă şi să acţionaţi altfel. Este o stare potrivită pentru a începe să vă ocupaţi de autoinstruire.

FECIOARELE vor avea succes în sfera romantică, nativii acestei zodii devenind mult mai atractivi pentru alţi oameni. Or, dvs. nu vă rămîne decît să vă alegeţi admiratorul. Ce-i drept, mai aproape de finele săptămînii balanţa sentimentelor s-ar putea dezechilibra, iar dvs. să fiţi cuprinşi de irascibilitate, supărîndu-vă şi enervîndu-vă cuvintele şi faptele persoanelor din jur. Va trebui să vă calmaţi, altminteri, cineva din familia dvs. va fi nevoit să vă suporte fără nici un motiv furia.

BALANŢELE vor avea parte de un început de săptămînă destul de reuşit pentru întîlniri şi cunoştinţe romantice. De asemenea, perioada este potrivită pentru o strînsă comunicare cu prietenii, bunăoară, să mergeţi împreună la cafenea sau la o serată. Mijlocul săptămînii merită să-l dedicaţi chestiunilor de serviciu, care însă nu vor fi complicate pentru dvs. Va trebui să îndepliniţi nişte treburi simple ori să faceţi ordine în nişte acte răvăşite. Este important că în această săptămînă veţi avea posibilitatea să vă atingeţi un scop demult schiţat.

SCORPIONII vor fi nevoiţi să comită o mulţime de prostii, fie mărunte, fie de proporţii, fapt pe care finalmente îl vor regreta, dar fără folos. Nu este vorba de greşeli banale sau anumite erori, ci despre incorectitudini în relaţiile cu oamenii. Aţi putea spune ceva de prisos, comunicînd ceva confidenţial sau pur şi simplu să deveniţi brutali, ceea ce ar putea provoca certuri. Pe la sfîrşitul săptămînii veţi conştientiza că n-aveţi dreptate, fapt ce-o să vă indispună.

SĂGETĂTORII ar putea strica relaţiile cu prietenii. Nu le veţi înţelege problemele, care au să vă pară fie prea mărunte şi nesemnificative, fie neadevărate şi inventate. Dvs. veţi fi antrenaţi în afaceri globale, ocupîndu-vă de chestiuni serioase, de aceea n-o să vă ardă de fleacuri. Astfel, o să vă detaşaţi de lumea din jur, fapt care pînă la urmă o să vă fie de folos. Or, cel puţin veţi reuşi să îndepliniţi toate treburile planificate şi să rezolvaţi multe probleme importante pentru dvs.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!