ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Cinci muzee din raionul Ştefan Vodă vor fi renovate cu susţinerea Guvernului Poloniei

13:31 | 24.04.2015 Categorie: Regiuni

Chişinău, 24 apr. /MOLDPRES/. Proiectul „Generații tinere active pentru trecut”, elaborat de către Consiliul raional Ștefan Vodă în parteneriat cu asociația de dezvoltare durabilă „Generația Pro”, a fost acceptat spre finanțare în cadrul Fondului de Granturi Mici al Centrului de informare pentru autoritățile locale, susţinut de un program al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Polonia, transmite MOLDPRES.

Lansarea proiectului a avut loc ieri la Ştefan Vodă. Acesta prevede renovarea şi dotarea cu echipament a cinci muzee de importanţă regională, crearea paşapoartelor tuturor muzeelor din raion, a unui registru al colecţiilor muzeale şi instruirea muzeografilor din localitate. Scopul programului constă în cultivarea interesului tinerilor pentru istorie, obiceiuri, tradiţii naţionale şi a spiritului civic şi patriotic.

Potrivit preşedintelui raionului Ştefan Vodă, Vasile Buzu, în urma realizării acestui proiect vor avea de cîştigat nu doar muzeele raionului, ci şi comunităţile în ansamblu. “Vor fi stimulate creativitatea şi interesul localnicilor pentru patrimoniul istorico-cultural. Totodată, renovarea a cinci muzee de importanţă regională va spori atractivitatea turistică a raionului”, a menţionat Vasile Buzu.

La rîndul său, Tomasz Horbowski, directorul Centrului de informare pentru  autoritățile locale, a subliniat că proiectul de la Ştefan Vodă are menirea de a susţine inovaţia şi spiritul antreprenorial. “Pentru turişti prezintă interes muzeele care au un specific propriu, o individualitate fără asemănare”, a opinat Horbowski.

Proiectul „Generații tinere active pentru trecut” are un buget de circa 400 de mii de lei, contribuţia Consiliului raional constituind 87 mii de lei. Programul urmează să fie implementat pînă la sfîrşitul anului curent.

(Reporter L. Grubîi, editor L. Alcază)

img15002663

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!