ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Echipa națională de fotbal a cedat Suediei

09:13 | 13.10.2015 Categorie: Sport

Chişinău, 13 oct. /MOLDPRES/. Echipa națională de fotbal a fost învinsă ieri cu scorul 2-0, pe ”Friends Arena” din Stockholm, de reprezentativa Suediei în ultimul meci disputat în preliminariile Campionatului European 2016, relatează MOLDPRES.

Golurile gazdelor au fost marcate de Zlatan Ibrahimovic în minutul 23 de joc. Cel de-al doilea gol a fost înscris de Erkan Zengin în minutul 47 cu un șut cu boltă peste portarul Ilie Cebanu care a fost obligat la faza ce a precedat golul  să respingă balonul cu capul din afara careului de pedeapsă și nu a reușit să revină între buturile porții.

O altă fațetă a meciului, statistica șuturilor expediate pe spațiul porții,  indică faptul că gazdele au dominat clar. În minutul 4 bara laterală a salvat poarta echipei moldovene, iar peste 7 minute Ștefan Burghiu a scos in extremis, cu un supraefort, mingea de pe linia porții. Gazdele au mai avut șanse de a marca prin John Gudetti și Zlatan Ibrahimovic, dar au ratat. Oaspeții au jucat conform sistemului 1-4-5-1 și au replicat sporadic, acordînd atenția principală jocului în defensivă.

Artur Patraș și Zlatan Ibrahimovic au fost desemnați de organizatori cei mai buni jucători ai meciului. La conferința de presă de la finele partidei antrenorul echipei naționale Ștefan Stoica a subliniat că Artur Patraș are un potențial de joc nevalorificat pînă la capăt. ”Aștept pe viitor mai mult de la el”. În ceea ce privește prestația echipei, antrenorul a declarat că ea ”a jucat conform așteptărilor”. În partida cu Suedia au fost introduși în lot șapte noi jucători comparativ cu meciul disputat cu reprezentativa Rusiei. ”I-am văzut la treabă pe toți care ar putea întări în perspectivă jocul echipei naționale și am tras concluziile necesare. Punctul cel mai vulnerabil este lipsa minimum a unui atacant pursînge, penetrant pe care am putea miza că va marca”, a notat tehnicianul.

Președintele Federației Moldovenești de Fotbal, Pavel Cebanu a remarcat că în actuala ediție a preliminariilor echipa națională nu a cedat, în premieră, în nici un meci cu o diferență mai mare de două goluri. ”Este un detaliu care insuflă optimism pe viitor”, a spus oficialul.

(Reporter I. Robu, editor M. Jantovan)  

img15006827

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!