ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Elevi din Bălţi au participat la exerciţii de simulare a situaţiilor excepţionale

13:56 | 13.10.2015 Categorie: Regiuni

Chişinău, 13 oct. /MOLDPRES/. Peste patru sute de elevi de la zece instituţii de învăţămînt din municipiul Bălţi au participat ieri la exerciţii de simulare a acţiunilor în situaţii excepţionale, comunică MOLDPRES.

Evenimentul a fost organizat  de Direcţia Situaţii Excepţionale Bălţi, Asociaţia obştească “Moştenitorii” cu suportul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Susţinerea PNUD a fost oferită în cadrul proiectului “Reducerea  riscurilor climatice şi dezastrelor în R. Moldova”.

Participanţii la aplicaţii au efectuat împreună cu pompierii şi salvatorii simulări de salvare în caz de incendiu, au imitat descarcerări practicate în urma accidentelor rutiere etc.

Pe 14 octombrie exerciţii similare vor avea loc la Ungheni, iar astăzi  în cadrul Şcolii securităţii a Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţii Excepţionale au fost premiate cele mai bune desene dedicate prevenirii dezastrelor.

Acţiunile au fost organizate în contextul Zilei internaţionale pentru reducerea riscului de dezastre, instituită de Adunarea Generală a ONU în  2009 şi marcată în fiecare an la 13 octombrie. În 2015 această zi are ca temă educarea  abilităţilor  şi promovarea  cunoştinţelor pentru protecţia personală şi a celor din jur.

(Reporter L. Grubîi, editor M. Jantovan)

img15006843

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!