ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ana Ciuchitu a promis să o învingă pe campioana mondială la taekwondo

17:06 | 30.11.2015 Categorie: Sport

Chişinău, 30 nov. /MOLDPRES/. Proaspăta vicecampioană europeană Under-21 la taekwondo, versiunea olimpică (WTF), Ana Ciuchitu a declarat că unul dintre scopurile sale anul viitor este să o învingă pe campioana mondială de senioare, Irem Yaman (Turcia), relatează MOLDPRES. 

„Sper să-mi iau revanşa pentru înfrîngerea suferită la Bucureşti luna curentă în finala disputată la Europene cu ea. Îmi doresc să fac acest lucru în ianuarie 2016 chiar la ea acasă, la Istanbul, unde se va desfăşura turneul de calificare la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro (Brazilia)”, a declarat tînăra performeră la conferinţa de presă care a avut loc recent la Liceul Internat Republican cu Profil Sportiv (LIRPS), unde a studiat şi s-a antrenat în anii precedenţi. „Este o sportivă talentată, muncitoare. O cunosc pentru că a studiat la noi. Îi doresc să-şi atingă obiectivul trasat”, a adăugat directorul LIRPS, Ion Robu. 

Ana Ciuchitu a obţinut medalia de argint la Campionatul European Under-21, desfășurat săptămîna trecută la Bucureşti. În finală ea i-a cedat cu scorul 4-5 sportivei din Turcia Irem Yaman.

Medalia cucerită constituie o premieră în istoria probei feminine taekwondo (WTF) în Republica Moldova. Anul curent sportiva a obținut o medalie de argint şi la Europenele rezervate junioarelor, care au avut loc la Daugavpils (Letonia). 

(Reporter I. Robu, editor M. Jantovan) 

img15008314

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!