ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Autoritățile moldovenești au aprobat noi măsuri de susţinere a activităţii agenţilor economici din stînga Nistrului

17:23 | 31.03.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 31 mar. /MOLDPRES/. Întru sprijinirea comunităţii de afaceri din stînga Nistrului şi crearea unor condiţii avantajoase pentru desfăşurarea activităţii comerciale externe a agenților economici din regiune, autoritățile moldovenești au demarat procesul de revizuire a legislaţiei în vigoare, a comunicat agenției MOLDPRES Biroul pentru reintegrare.

Măsurile întreprinse sînt orientate, totodată, spre accelerarea dezvoltării social-economice a localităţilor din regiunea transnistreană, promovarea interacţiunii dintre mediile antreprenoriale de pe ambele maluri şi restabilirea spaţiului economic unic.

În context, Guvernul a aprobat prin Hotărîrea nr. 287 din 12 martie 2016, proiectul legii cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative, prin care se stabilesc obiectivele politicilor fiscale, vamale şi bugetare pe anul 2016. Conform modului stabilit, proiectul a fost înaintat Parlamentului spre examinare şi adoptare.

Este de menționat că în proiectul sus-numit au fost incluse şi modificări în anexa la Legea nr. 172 din 25 iulie 2014 privind aprobarea Nomenclaturii combinate a mărfurilor.

Odată cu intrarea în vigoare a acestora, cotele taxelor vamale pentru unele materiale utilizate în calitate de produse complementare pentru produsele finite ale companiilor din industria prelucrătoare, vor fi diminuate de la ,,5%”, ,,6,5%”, ,,8%” şi ,,10%” la ,,1%” (în total – 18 poziţii tarifare), ceea ce va facilita comerţul regiunii transnistrene cu Uniunea Europeană, va îmbunătăţi climatul investiţional şi va crea premisele necesare pentru dezvoltarea activităţii de producere.

De menţionat că, urmare a discuţiilor cu agenţii economici din regiunea transnistreană, precum şi a consultărilor purtate cu partenerii europeni, s-a constatat că întreprinzătorii de pe ambele maluri se confruntă cu aceeaşi problemă, achitînd taxe vamale la importul materiei prime neoriginare din ţările cu care Republica Moldova are semnate acorduri de comerţ liber. Această materie primă este utilizată la procesarea produsului finit, care, ulterior, este exportat în ţările UE.

Este de remarcat faptul că, pînă în prezent, circa 1800 de agenți economici din regiune sînt luați în evidența Camerei Înregistrării de Stat a Republicii Moldova, beneficiind de facilitățile prevăzute de legislația națională în vigoare și instrumentele bi- și multilaterale din domeniul comercial-economic, la care statul Republica Moldova este parte.

(Editor M. Jantovan)

img16002594

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!