ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comisia guvernamentală pentru integrare europeană a examinat stadiul de implementare a Acordului de Asociere

09:32 | 07.04.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 7 apr. /MOLDPRES/. La şedinţa săptămînală a Comisiei guvernamentale pentru integrare europeană au fost examinate rezultatele executării Planului Naţional pentru implementarea Acordului de Asociere R. Moldova-UE în primul trimestru al anului în curs, informează MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare și relații cu presa al Executivului. 

În acest sens, a fost audiat raportul prezentat de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, precum şi cel al Ministerului Economiei, care a prezentat informaţia privind punerea în aplicare a Acordului de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător (DCFTA). 

Raportorii au menţionat că, în perioada vizată, s-a înregistrat un progres în ceea ce priveşte accelerarea ritmului de îndeplinire a angajamentelor asumate de Republica Moldova în contextul Acordului de Asociere, dar şi au prezentat informaţii detaliate privind restanţele existente. În această ordine de idei, s-a discutat despre ajustarea termenului pentru realizarea unor acţiuni din Planul Naţional pentru implementarea Acordului de Asociere R. Moldova-UE. 

Prim-ministrul Pavel Filip a solicitat Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, precum şi AGEPI să prezinte, la următoarea şedinţă a Comisiei guvernamentale pentru integrare europeană, informări cu privire la evoluţiile în realizarea angajamentelor de implementare a Acordului de Asociere în domeniile de competenţă.

(Editor M. Jantovan) 

img16002769

img16002769

img16002769

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!