ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Scriitorul şi cineastul Anatol Codru a fost comemorat la Chişinău, la 80 de ani de la naştere

18:19 | 28.04.2016 Categorie: Cultură

Chişinău, 28 apr. /MOLDPRES/. La Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei a avut loc astăzi inaugurarea expoziţiei „Ambasadorul Molovatei transnistrene”, dedicată comemorării a 80 de ani de la naşterea poetului şi cineastului Anatol Codru, ex-preşedinte al Uniunii Cineaştilor din R. Moldova, deţinător al ”Ordinului Republicii”, membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi al Academiei Internaţionale de Film „Nika” din Rusia, informează MOLDPRES.

Solicitată de agenţie, directorul adjunct al instituţiei, Elena Postică, a menţionat că expoziţia reuneşte circa 250 de fotografii, documente, volume de poezii, distincţii, obiecte de epocă şi alte relicve, avînd drept scop reconstituirea celor mai semnificative evenimente şi aspecte din activitatea acestei distinse personalităţi a istoriei şi culturii naţionale. În acelaşi timp, expoziţia reprezintă o primă încercare de valorificare muzeografică a moştenirii culturale a poetului şi regizorului Anatol Codru.

Prezent la eveniment, viceministrul Culturii, Gheorghe Postică a afirmat că Anatol Codru a fost o personalitate notorie în cultura naţională. „El a venit pe lume prin îndărătnicia pietrei. A căutat toată viaţa piatra filosofiei şi a găsit filosofia pietrei. Astfel, una din cărţile sale e intitulată „Piatra de citire”. Anatol Codru a contribuit mult la renaşterea naţională”, a subliniat Gheorghe Postică.

La rîndul său, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu s-a referit la valorificarea moştenirii literare a regretatului scriitor, precum şi la înveşnicirea numelui său. Astfel,  oprea lui va vedea lumina tiparului la Editura „TIPO Moldova” din Iaşi, România, iar în toamna acestui an va fi organizat un festival de poezie „Anatol Codru”. De asemenea, va fi instalată o placă comemorativă pe faţada casei unde a locuit.

Compozitorul Eugen Doga a povestit despre colaborarea sa la filmele regretatului regizor, iar scriitorul Nicolae Dabija a afirmat că Anatol Codru a fost cel mai mare poet pe care l-a dat Transnistria.

În cadrul manifestării a fost lansat plicul poștal cu marca fixă „Anatol Codru – 80 de ani de la naștere”, emis de ÎS „Poșta Moldovei”.

Anatol Codru s-a născut la 1 mai 1936 în satul Molovata Nouă, raionul Dubăsari. În 1963 a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Moldova, iar în 1971 - Cursurile superioare de regie la Moscova. Pe cînd era student a debutat ca poet cu volumul de versuri „Nopţi albastre” (1962), urmat de „Îndărătnicia pietrei”, „Feciori”,  „Portret în piatră”,  „Piatra de citire”, „Mitul personal”, „Piatra înşine”,  „Orgă de piatră” şi altele.  În calitate de regizor la Studioul cinematografic „Moldova-film” a realizat peste 30 de filme documentare, care au fost distinse cu premii la diverse festivaluri internaţionale. Anatol Codru a încetat din viaţă la 17 august 2010.

Expoziţia va fi deschisă pînă la 31 mai.

(Reporter N. Roibu, redactor M. Jantovan)

img16003441

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!