ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

MIEPO şi-a propus să atragă anual cîte cinci proiecte investiționale noi

16:06 | 29.04.2016 Categorie: Economie

Chişinău, 29 apr. /MOLDPRES/. Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO) și-a propus să aducă în țară anual minimum 5 proiecte investiționale, care să genereze peste o mie de locuri noi de muncă. Obiectivul este stipulat în noul Plan Strategic de Dezvoltare (PSD) pentru anii 2016 – 2020, aprobat astăzi de Consiliului de Coordonare al MIEPO, informează MOLDPRES.

Pentru realizarea acestui scop, ”instituția va pune accentul pe conectarea companiilor naționale în lanțurile valorice internaționale, promovarea unui rol proactiv în implementarea politicilor guvernamentale pe toate dimensiunile, dezvoltarea noilor parteneriate atît cu companiile multinaționale prezente deja pe piața Republicii Moldova, cît și cu altele noi, care activează în regiune sau pe piețele UE, CSI și SUA, a menționat Vitalie Zaharia, directorul MIEPO. 

PSD definitivează că sectoarele prioritare de activitate ale MIEPO vor fi agricultura și industria alimentară, industria de fabricare a produselor textile, tehnologia informației și comunicațiilor.

Prezent la ședință, viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Octavian Calmîc, a  subliniat că noul  Plan Strategic de Dezvoltare al MIEPO este unul ambițios, care necesită noi abordări. ”Pe tot parcursul existenței sale, MIEPO s-a axat mai mult pe realizarea unor proiecte de export. Acum, cerem ca instituția să pună un accent mai mare pe atragerea investițiilor, deoarece dezvoltarea unor producții moderne, la standardele europene în interior, va facilita nu doar revigorarea diferitor sectoare ale economiei naționale, dar și a exporturilor”, a spus ministrul.

(Reporter A. Mardare, editor L. Alcază)

img16003465

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!