ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Proiectul Bugetului de stat pentru anul 2016 a fost aprobat de Guvern

19:39 | 18.05.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 18 mai. /MOLDPRES/. Executivul a aprobat, în ședința de astăzi, proiectele de lege privind bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2016, a relatat agenției MOLDPRES Biroul comunicare și relații cu presa al Guvernului.

Potrivit documentului, veniturile bugetului public național estimate pentru 2016 constituie 48 512,4 mil. lei, respectiv cu 11% mai mult faţă de bugetul executat în anul 2015, avînd o pondere în PIB de 36,3% (cu 0,5 p.p. mai mult decît în anul 2015).

Încasările veniturilor bugetului de stat vor deține 64,7% și vor însuma 31 378,9 mil. lei. În comparație cu bugetul executat în 2015, aceste venituri vor crește cu 3 340,6 mil.lei sau cu 11,9 la sută.

De asemenea, veniturile bugetului de stat vor fi asigurate din granturi externe, care vor deține 7,8 la sută (3 800,8 mil. lei). Granturile destinate suportului bugetar în proporție de 94,3% vor constitui granturi europene.

În ceea ce privește cheltuielile din bugetul de stat, acestea se estimează la 52 784,4 mil.lei, fiind în creștere cu 6 321,3 mil. lei faţă de anul 2015 și vor fi alocate pentru asigurarea implementării priorităţilor de politici din Programul de activitate al Guvernului şi documentele de politici naţionale şi sectoriale.

Comparativ cu anul 2015, toate componentele bugetului public naţional din anul curent vor fi în creștere, respectiv, cheltuielile bugetului de stat se vor majora cu 17,1%, cheltuielile fondurilor asigurării obligatorie de asistenţă medicală - cu 13,3%, cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat - cu 11,2%, iar ale bugetelor locale - cu 2,7%.

Din totalul cheltuielilor publice, un volum important va fi repartizat pentru protecția socială și va constitui – 32,9%, sau 13% din PIB, pentru învățămînt - 17,5%, pentru sănătate - 12,8%.

Valoarea deficitului bugetului public național pentru anul 2016 a fost planificat în sumă de 4 272,0 mil. lei sau 3,2% din PIB, care va fi acoperit din surse interne şi externe, inclusiv prin emisiuni şi răscumpărări de valori mobiliare de stat, valorificarea împrumuturilor pentru finanţarea proiectelor din surse externe şi pentru susţinerea bugetului, vînzarea şi privatizarea bunurilor proprietate publică, precum şi din mijloacele din solduri la conturile bugetelor componente ale bugetului public național.

De asemenea, în cadrul şedinţei de astăzi, Executivul a aprobat proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat şi cel al fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală.

(Editor L. Alcază)

img16003949

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!