ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Cinci persoane, inclusiv trei angajaţi ai primăriei mun. Chişinău, au fost reţinute de CNA

15:32 | 25.05.2016 Categorie: Societate

Chişinău, 25 mai. /MOLDPRES/. Ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) au reţinut astăzi, pentru 72 de ore, cinci persoane, inclusiv trei angajaţi ai primăriei mun. Chişinău, în urma percheziţiilor din această dimineață la primăria capitalei și la domiciliul unor funcționari publici. Cei cinci suspecți sînt învinuiţi de implicarea într-un nou dosar de corupție, potrivit şefului Direcţiei urmărire penală a CNA, Bogdan Zumbreanu, informează MOLDPRES.

În cadrul unei conferinţe de presă de astăzi, Zumbreanu a precizat că este vorba de şeful adjunct al Direcţiei generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare a primăriei mun. Chişinău, un viceprimar al mun. Chişinău, un inspector principal din cadrul Inspecţiei de stat în construcţii şi două persoane fizice cu rol de intermediari. Totodată, Zumbreanu nu a făcut publice numele persoanelor reţinute.

Aceeași sursă a precizat că infracţiunile descoperite sînt legate de urgentarea perfectării şi eliberării actelor pentru privatizarea încăperilor nelocuibile, schimbarea zonelor/terenurilor şi perfectarea/eliberarea actelor pentru recepţia finală a obiectivelor.

„Pe acest caz, au fost intentate 10 dosare penale ce vizează infracţiuni de corupere activă şi pasivă, trafic de influenţă, depăşirea atribuţiilor de serviciu şi fals în acte publice. După acumularea materialelor probatoriului necesar, astăzi au fost efectuate 12 percheziţii la domiciliul, birourile de serviciu şi în automobilele persoanelor implicate în comiterea infracţiunilor”, a declarat Bogdan Zumbreanu.

Potrivit şefului Direcţiei urmărire penală a CNA, viceprimarul reținut a solicitat ajutor medical și a fost transportat la Spitalul de Urgenţă pentru investigaţii medicale.

În prezent, persoanele reținute se află în custodia CNA, pentru 72 de ore, procurorii urmînd să decidă dacă vor înainta învinuirea şi dacă vor cere instanţei de judecată aplicarea măsurii preventive sub formă de arest.

(Reporter A. Plitoc, editor L. Alcază)

img16004145

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!