ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Sistemul educaţional şi cel medical, în atenția Guvernului

18:48 | 25.05.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 25 mai. /MOLDPRES/. Premierul Pavel Filip a abordat, în cadrul şedinţei Executivului, tema pregătirii pentru examenele de la final de an şcolar în instituțiile de învățămînt, informează MOLDPRES citînd Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului. 

„Avem nevoie ca aceste examene să respecte exigențele pentru testarea cunoștințelor, tinerii trebuie să fie educați că rezultatele nu pot fi obținute decît în urma efortului personal și că este nevoie de foarte multă muncă în acest sens”, a menţionat Prim-ministrul.

Şeful Guvernului a cerut Ministerului Educației să întreprindă toate măsurile pentru buna organizare a examenelor, a celor de bacalaureat şi a celor de absolvire a ciclului gimnazial, dar şi să asigure evitarea situațiilor în care elevii sînt victimele unor exigențe exagerate, sau a unui exces de zel din partea organizatorilor examenelor.

Totodată, Pavel Filip a cerut Ministerului Sănătăţii să vină cu soluţii concrete pentru problema accesului la medicamente şi tratament de calitate, făcînd referinţă inclusiv la realizarea Planului de acțiuni pentru asigurarea cu medicamente a populaţiei, aprobat recent. Premierul a menţionat că, în perioada ce urmează, va fi convocată o ședință cu factorii de decizie din sistemul medical, în cadrul căreia instituţiile de resort trebuie să vină cu o viziune clară asupra reformelor în acest domeniu.

(Editor L. Alcază)

img16004163

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!