ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ziua Dunării a fost consemnată la Cahul şi Giurgiuleşti

16:07 | 29.06.2016 Categorie: Regiuni

Chişinău, 29 iun. /MOLDPRES/. Mai multe activităţi au fost organizate astăzi în oraşul Cahul şi localitatea Giurgiuleşti, cu ocazia Zilei Dunării. Programul a avut scopul să dezvolte relaţii pentru a spori gradul de participare a R. Moldova în agenda destinată Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD), comunică MOLDPRES.

"Ziua Dunării este un prilej de a concentra atenţia opiniei publice asupra necesităţii protejării bazinului acestui fluviu şi de a reliefa îndatoririle şi responsabilitățile în vederea prevenirii poluării apelor cu substanţe periculoase mediului şi sănătăţii populaţiei”, a menţionat la Cahul ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Vasile Bîtca.

În cadrul conferinţei cu genericul “Ziua Dunării 2016” au fost examinate ultimele rezultate în implementarea SUERD, precum şi oportunităţile de cooperare în regiune cu suportul UE. “Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării prevede dezvoltarea potențialului economic și îmbunătățirea condițiilor de mediu în zonă. Totodată, încurajează cooperarea pe termen lung, atît între autoritățile locale și regionale, cît și între administrația publică centrală, mediul privat și organizaţii neguvernamentale, prin generarea de proiecte pentru dezvoltarea țării. În acest context, încurajăm autoritățile locale și societatea civilă să aplice la proiectele oferite în  cadrul Strategiei",  a subliniat  oficialul.

La Giurgiuleşti au fost inaugurate expoziţii în aer liber, care au prezentat proiecte finanţate din programe internaţionale destinate macroregiunii Dunării, din care face parte şi ţara noastră.

Evenimentul din raionul Cahul a fost organizat cu suportul Agenției Austriece pentru Dezvoltare, care acordă suport financiar proiectului "Dunărea Unește" pentru promovarea SUERD, precum și a unor programe transfrontaliere și transnaționale.

Ziua Dunării a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 2004, la propunerea reprezentanţilor ţărilor riverane, sub conducerea Comisiei internaţionale pentru protecţia fluviului Dunărea şi susţinută financiar prin Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare  şi Facilitatea Globală de Mediu.

(Reporter L. Grubîi, editor L. Alcază)

img16005249

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!