ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vladimir Groisman: Ucraina va adera la Uniunea Europeană în zece ani

10:00 | 02.07.2016 Categorie: Externe

Kiev, 2 iul. /MOLDPRES/.Premierul de la Kiev, Vladimir Groisman, a declarat că este convins că Ucraina va adera la Uniunea Europeană în decurs de zece ani, adăugînd că ţara sa continuă să creadă în proiectul european, în pofida deciziei Marii Britanii de a părăsi Blocul comunitar, scrie MEDIAFAX, preluată de MOLDPRES.

Groisman a declarat, pentru grupul media Funke, citat de site-ul postul de televiziune France24, că acordul de asociere cu UE a fost un factor cheie în demararea reformelor la Kiev, adăugînd că Ucraina trebuie să se alinieze la standardele UE într-o serie de chestiuni, cum ar fi corupţia.

Pe de altă parte, oficialii UE s-au arătat nemulţumiţi de ritmul lent al reformelor, cît şi de situaţia politică volatilă de la Kiev.

Oficialul ucrainean a mai spus că regretă rezultatul referendumului din Marea Britanie, adăugînd că "respectă dreptul suveran al unui stat de a lua o astfel de decizie".

 

 

/Editor M.Cucu/

 

img16005361

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!