ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin va efectua o vizită de lucru la Tiraspol

10:06 | 02.07.2016 Categorie: Regiuni

Chişinău, 2 iul. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul Federației Ruse Dmitri Rogozin, reprezentant special al președintelui rus pe problema transnistreană, va efectua o vizită de lucru la Tiraspol, în perioada 5-6 iulie curent, unde va discuta despre problemele procesului de negociere în formatul 5+2 și situația socio-economică din regiune, informează agenția TASS, citată de MOLDPRES.

Din delegația rusă vor face parte reprezentanți ai diferitelor ministere și departamente. Ei vor studia posibilitatea de a încuraja economia transnistreană, care „se confruntă cu vremuri dificile din cauza crizei mondiale și a măsurilor de restricții din partea Ucrainei și Republicii Moldova”, potrivit liderului de la Tiraspol Evgenii Șevciuk.

„Dmitri Rogozin va fi informat despre situația social-economică. De asemenea, se va întîlni cu funcționari de rang înalt, pentru a analiza situația din regiune și pentru a identifica ulterior soluții de remediere a acesteia”, a declarat Șevciuk, într-o conferință de presă, după o vizită la Moscova.

(Reporter P. Beregoi, editor A. Răileanu)

img16005363

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!