ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Estonia va înlocui Marea Britanie la președinția UE

09:30 | 27.07.2016 Categorie: Externe

Bruxelles, 27 iul. /MOLDPRES/.Estonia va devansa cu șase luni președinția sa prin rotație pentru a înlocui Marea Britanie în fruntea Consiliului Uniunii Europene, în al doilea semestru din 2017, după ce Londra a renunțat oficial la aceasta, au confirmat marți cele 28 de state membre ale UE, relatează AFP, preluată de AGERPRES şi MOLDPRES.

Ele au oficializat astfel, în scris, o decizie a ambasadorilor celor 28 de state membre anunțată la 20 iulie. De asemenea, au aprobat propunerea ca toate președințiile Consiliului UE să fie devansate cu jumătate de an în ordinea prevăzută în prezent.

Croația, ultima țară care a aderat la UE în 2013 și care nu era înscrisă în calendar pînă în prezent, va asigura președinția în primul semestru din 2020, potrivit comunicatului Celor 28.

Cu același prilej, statele membre au dezvăluit calendarul pentru perioada cuprinsă între 2020 și 2030.

Țara care deține președinția prin rotație are misiunea de a organiza reuniunile celor 28 de state membre. Ea stabilește agenda discuțiilor și dă astfel un anumit impuls subiectelor tratate. De la 1 iulie, Slovacia asigură această președinție.

Marea Britanie a anunțat miercurea trecută că renunță să asigure președinția prin rotație a Consiliului UE din iulie-decembrie 2017, prima consecință concretă a votului asupra Brexit-ului.

Premierul britanic, Theresa May, a explicat că țara sa "va fi extrem de ocupată cu negocierile privind ieșirea din UE".

 

/Editor M.Cucu/

img16006040

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!