ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Guvernul sirian a condamnat incursiunea turcă, considerînd-o o „încălcare flagrantă” a suveranității țării

15:32 | 24.08.2016 Categorie: Externe

Damasc, 24 aug. /MOLDPRES/. Ministerul de Externe de la Damasc a condamnat incursiunea militară a Turciei pe teritoriul sirian declanșată miercuri asupra orașului Jarablus, în apropierea frontierei comune, împotriva organizației Stat Islamic și a forțelor kurde, cu sprijinul coaliției internaționale conduse de SUA, considerînd-o o „încălcare flagrantă” a suveranității țării, transmit AFP și Reuters, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.

Damascul „condamnă încălcarea frontierei turco-siriene de către tancuri și blindate turcești în direcția orașului Jarablus, cu acoperire aeriană din partea coaliției conduse de Washington, și consideră că este vorba despre o încălcare flagrantă a suveranității sale”, se arată în comunicatul Ministerului de Externe.

Potrivit acestuia, orice operațiune antiteroristă în interiorul Siriei trebuie purtată în coordonare cu Damascul.

Comunicatul mai susține că Ankara a lansat această incursiune pentru a înlocui Statul Islamic cu „alte grupări teroriste”, termen desemnîndu-i pe rebeli.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat miercuri că în zorii zilei au fost lansate în Siria operațiuni împotriva organizației Stat Islamic și a forțelor formațiunii kurde Partidul Uniunii Democratice (PYD).

Aripa armată a PYD, Unitățile de apărare a poporului (YPG), a fost principalul aliat al SUA în lupta împotriva jihadiștilor din Stat Islamic. Membră a coaliției conduse de SUA împotriva Stat Islamic, Turcia se opune sprijinului Washingtonului pentru rebelii kurzi sirieni. Ankara se teme că un avans al kurzilor sirieni în lupta împotriva jihadiștilor le va da un imbold kurzilor de pe teritoriul său.

(Editor A. Răileanu)

img16006772

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!