ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Mandatul de arest pe numele lui Veaceslav Platon a fost prelungit cu încă 30 de zile

18:17 | 24.09.2016 Categorie: Societate

Chişinău, 24 sep. /MOLDPRES/. Judecătoria Buiucani din capitală a prelungit astăzi, cu încă 30 de zile, mandatul de arest preventiv pe numele omului de afaceri Veaceslav Platon, informează MOLDPRES.

Veaceslav Platon a fost prezent la şedinţa de astăzi, care a durat mai bine de șase ore.

Procurorul de cauză Andrei Băieșu a afirmat că „pentru prelungirea mandatului de arest au fost invocate mai multe riscuri, precum cel al eschivării, împiedicării desfășurării anchetei și comiterii altor infracțiuni. Am prezentat și declarațiile a doi martori care vin să demonstreze bănuiala rezonabilă în comiterea infracțiunii incriminate în cererea de prelungire a măsurii preventive. Aceste persoane au tangențe cu încheierea anumitor tranzacții”, a menționat Băieșu.

Ana Ursachi, avocatul lui Veaceslav Platon, a specificat că decizia va fi atacată la Curtea de Apel. „Ne-am așteptat la o astfel de hotărîre. Motivele prezentate astăzi au fost formale. Totodată, martorii despre care s-a vorbit nu sînt credibili, din motiv că aceștia nici măcar nu-l cunosc personal pe domnul Platon. Aceste două declarații au fost aduse doar pentru mimarea anchetei”, a menţionat Ursachi.

Tot în cadrul ședinței de astăzi, magistraţii de la Judecătoria Buiucani au respins cererea depusă de Platon privind recuzarea judecătorului Mihail Diaconu.

Omul de afaceri Veaceslav Platon a fost arestat de autorităţile din Ucraina la solicitarea procurorilor moldoveni. Acesta este cercetat penal pentru escrocherie şi spălare de bani în proporţii deosebit de mari, fapt ce a condus la prejudicierea Băncii de Economii cu peste 800 mln de lei. Procurorii au ajuns la concluzia că banii, obţinuţi prin înşelăciune sub formă de credite, au fost transferaţi pe conturile mai multor companii off-shore, pentru a le deghiza provenienţa ilegală, iar ulterior au fost utilizați pentru stingerea unor credite în băncile din R. Moldova. Avocații suspectului au respins acuzațiile aduse de procurori, menționînd că acesta pledează nevinovat.

(Reporter A. Plitoc, editor L. Alcază)

img16007597

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!