ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Milsami Orhei a învins-o în deplasare pe Zaria Bălți

09:29 | 26.09.2016 Categorie: Sport

Chişinău, 26 sep. /MOLDPRES/. Echipa Milsami Orhei a învins-o, ieri, cu scorul 2-0, în deplasare, pe Zaria Bălți, într-un meci din cadrul etapei a noua a campionatului național de fotbal, relatează MOLDPRES.

Golurile au fost marcate de Andronic (48) și Belous (94).

”Ne-am pregătit minuțios de acest meci important. Am jucat așa cum ne-am dorit și, practic, totul ne-a ieșit”, a declarat la conferința de presă Andrian Sosnovschi, antrenorul echipei orheiene. ”Am făcut o primă repriză bună. În cea de-a doua jumătate a meciului am fost mai lenți. Ne-a lipsit viteza și controlul necesar al balonului”, a spus Vlad Goian, antrenorul formației Zaria.

În celelalte partide ale etapei au fost înregistrate următoarele rezultate: FC Ungheni – Zimbru Chișinău 1-1, Sheriff Tiraspol – Speranța Nisporeni 2-0, Dinamo-Auto Tiraspol – Dacia Chișinău 0-3, Petrocub Hîncești – Academia Chișinău 0-1.

Pe primul loc în clasament se menține Sheriff, care a acumulat 21 de puncte. Milsami ocupă locul doi cu 18 puncte adunate, dar are un meci restanță. Locul trei este deținut de Zaria (16 puncte și două partide-restanță). Dacia se clasează pe locul cinci (15 puncte și un meci restanță).

Meciurile următoarei etape se vor desfășura pe 30 septembrie și 1 octombrie.

(Reporter I. Robu, editor L. Alcază)

img16007606

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!