ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Tenismanul Radu Albot a fost eliminat de la turneul de la Stockholm

12:43 | 21.10.2016 Categorie: Sport

Chişinău, 21 oct. /MOLDPRES/. Tenismanul moldovean Radu Albot a fost eliminat din concurs în turul doi al turneului internațional ATP de la Stockholm (Suedia), relatează MOLDPRES.

Albot a cedat în două seturi 6-7, 3-6 germanului Tobias Kamke, numărul 127 mondial. Conform statisticii meciului, cel mai vulnerabil punct în jocul său l-a constituit serviciul al doilea.

Radu Albot ocupă locul 103 în clasamentul mondial. Jucătorul moldovean s-a autodepășit în prima rundă a turneului, învingîndu-l surprinzător cu 6-3, 6-4 pe americanul Steve Johnson, clasat pe locul 24 în lume.

Radu Albot (27 ani) este cel mai bun tenisman moldovean, căruia îi aparțin o serie de performanțe stabilite în premieră în istoria sportului moldovenesc. În cariera sa a cîștigat 14 turnee Futures și 5 Challengers.

(Reporter I. Robu, editor L. Alcază)

img16008337

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!