ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Distrugătorul USS Carney, dotat cu sistem Aegis, a intrat în Marea Neagră

12:20 | 25.10.2016 Categorie: Externe

Moscova, 25 oct. /MOLDPRES/. Distrugătorul USS Carney, echipat cu sistem antirachetă Aegis, a intrat luni în apele Mării Negre, a relatat agenția de presă Interfax, în contextul în care Moscova urmărește cu atenție intrările și ieșirile navelor de război ale țărilor neriverane în Marea Neagră, scrie AGERPRES, citată de MOLDPRES.

Portalul turcesc Bosphorus Naval News — care monitorizează circulația navelor prin Bosfor și Dardanele — publicase luni fotografii cu distrugătorul american trecînd prin strîmtoarea Bosfor și îndreptîndu-se spre nord. "Nava militară USS Carney trece prin Istanbul la o zi după ce trecuse în sens invers Mount Whitney", care pleca din Marea Neagră, relatează portalul menționat.

Potrivit Flotei a 6-a americane, USS Carney a părăsit la 18 octombrie baza din Rota (Spania), după o serie de lucrări de mentenanță, pentru operațiuni de patrulare de rutină în zona de responsabilitate a Flotei a 6-a în scopul asigurării intereselor SUA în Europa. În afară de partea de est a Atlanticului și Marea Mediterană, zona de responsabilitate a Flotei a 6-a SUA se extinde și în Marea Neagră.

 

 

/Editor M.Cucu/

img16008426

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!