ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

De la 1 noiembrie șoferii sînt obligați să circule cu farurile aprinse și pe timp de zi

14:05 | 31.10.2016 Categorie: Societate

Chişinău, 31 oct. /MOLDPRES/. De mîine, 1 noiembrie curent, conducătorii auto sînt obligați să circule cu farurile aprinse şi pe timp de zi, așa cum prevede Regulamentul Circulaţiei Rutiere, informează MOLDPRES.

Potrivit Inspectoratului Național de Patrulare (INP), aceste măsurii se întreprind anual în perioada rece a anului, caracterizată de vreme instabilă însoțită de ploi, timp posomorît și ceață, care reduc vizibilitatea în trafic.

Inspectorii de patrulare recomandă șoferilor să adapteze viteza la condițiile meteorologice de drum și să păstreze o distanță mai mare între autovehiculele aflate în trafic.

Șefa Serviciului de presă al INP, Alina Bundez, a menționat pentru agenție că „șoferii care vor circula cu farurile neconectate se vor alege doar cu o avertizare din partea inspectorilor de patrulare, deoarece din Codul contravențional a fost eliminat articolul ce prevedea sancționarea acestora”.

Măsura de a circula cu farurile aprinse și pe timp de zi este valabilă pînă pe 31 martie 2017.

(Reporter P. Beregoi, editor L. Alcază)

img16008667

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!