ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ultimul avertisment al lui Biden: Rusia se va implica în alegerile din Europa

14:40 | 18.01.2017 Categorie: Externe

Washington, 18 ian. /MOLDPRES/. Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a descris Rusia, miercuri, în ultimul său discurs important înainte de a-și încheia mandatul, drept cea mai mare amenințare pentru ordinea internațională liberală și s-a declarat sigur că Moscova va încerca să influențeze alegerile care urmează să aibă loc în Europa, așa cum este acuzată că a făcut în SUA, adăugînd că cel mai bun mod de a o opri este o alianță puternică între SUA și UE, informează Reuters și DPA, citate de AGERPRES şi MOLDPRES.

"Sub președintele Putin, Rusia lucrează cu fiecare instrument de care dispune pentru a discredita proiectul european, a testa fisurile națiunilor occidentale și a se reveni la o politică definită de sfere de influență", a declarat Biden la Forumul Economic Mondial (WEF) de la Davos, Elveția.

El a acuzat Rusia că încearcă să înlocuiască comunitatea internațională de democrații cu politicile puterilor regionale, pentru a submina Uniunea Europeană și a semăna discordie între țările occidentale, arătînd spre implicarea militară a Moscovei în războiul din Ucraina, eforturile ei de propagandă și presupusele atacuri cibernetice pentru a influența alegerile din SUA.

"Dat fiind că există multe țări în Europa care au programate alegeri în acest an, ar trebui să ne așteptăm la alte încercări ale Rusiei de a se amesteca în procesul democratic. Aceasta va avea loc din nou, vă promit. Și din nou scopul este clar: să distrugă ordinea internațională liberală", a declarat Biden, cu două zile înainte de ceremonia de învestire a lui Donald Trump, care dorește legături mai strînse cu Moscova ca președinte al SUA.

Mai multe țări europene au alegeri legislative sau prezidențiale în acest an, printre care Germania, Franța, Olanda și Republica Cehă.

"SUA și Europa trebuie să conducă lupta" pentru a proteja valorile liberale, a mai spus el, subliniind că Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să rămînă un element cheie în relațiile SUA-UE, în condițiile în care Trump a numit alianța militară "învechită".

 

 

/Editor M.Cucu/

img17000392

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!