ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Cel puţin 42 de persoane au murit, în urma unor atentate în oraşul sirian Homs

11:40 | 25.02.2017 Categorie: Externe

Damasc, 25 feb. /MOLDPRES/.Cel puţin 42 de persoane au decedat sîmbătă, în urma mai multor atacuri sinucigaşe care au vizat două baze ale forţelor de securitate siriene din oraşul Homs, potrivit televiziunii de stat şi Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), notează AFP, citată de MEDIAFAX şi MOLDPRES.

"Au fost cel puţin şase atacatori, iar cîţiva dintre ei s-au detonat în apropierea sediilor serviciilor de securitate şi de informaţii militare", a transmis Rami Abdel, directorul OSDO.

Printre cei decedaţi s-ar număra şi un înalt oficial din cadrul serviciilor de spionaj, a adăugat Rami.

Atentatele produse în cartierele Ghouta and Mahatta nu au fost încă revendicate, însă modul de operare indică spre reţeaua teroristă Stat Islamic, care controlează un teritoriu însemnat la est de Homs. 

Homs este al treilea cel mai mare oraş sirian şi este în mare parte controlat de forţele loiale regimului de la Damasc.

 

 

/Editor M.Cucu/

img17001558

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!