La Centrul „C. Brâncuşi” a fost vernisată expoziţia de artă „Salonul de primăvară”
18:40 | 09.03.2017 Categorie: Cultură
Chişinău, 9 mar. /MOLDPRES/. Uniunea Artiştilor Plastici din Moldova a organizat astăzi la Centrul „Constantin Brâncuşi” din capitală expoziţia de artă contemporană „Salonul de primăvară”, informează MOLDPRES.
Expoziţia cuprinde 155 de lucrări realizate de 117 artişti plastici în diverse genuri: pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă.
Solicitat de MOLDPRES, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, Dumitru Bolboceanu a afirmat că expoziţia este dedicată compozitorului Eugen Doga, la 80 de ani de la naştere.
„În acest mod, am hotărît să-l omagiem şi noi, artiştii plastici, pe distinsul nostru compozitor cu renume mondial. Expoziţia „Salonul de primăvară” a devenit o tradiţie. La ea participă, de obicei, pictori din diverse generaţii, inclusiv cei tineri, care nu-s membri ai UAP. Principalul criteriu de selecţie a lucrărilor este cel al calităţii”, a precizat Dumitru Bolboceanu.
Criticul de artă Tudor Stăvilă a salutat prezenţa mai multor tineri pictori în cadrul expoziţiei, care au toate şansele ca pe viitor să devină membri ai Uniunii Artiştilor Plastici. „Expoziţia este frumoasă, elegantă şi bine amenajată”, a constatat Tudor Stăvilă.
Ea va fi deschisă pînă la 26 martie.
(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan)