ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Rezervaţia de Stat „Plaiul Fagului” a împlinit 25 de ani de la fondare

10:18 | 12.03.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 12 mar. /MOLDPRES/. Rezervaţia Naturală de Stat „Plaiul Fagului” împlineşte astăzi 25 de ani de la fondare. Potrivit specialiştilor, rezervaţia este una dintre cele mai importante în regiune laboratoare naturale de cercetări ştiinţifice în domeniul biologic, cu o componenţă floristică unică, informează MOLDPRES.

„Plaiul Fagului” este o arie protejată cu o suprafaţă de peste 5600 de hectare, situată în raionul Ungheni, în apropiere de satul Rădenii Vechi. Rezervaţia a fost creată ca un ecosistem de conservare şi dezvoltare a biodiversităţii, protecţie a mediului, precum şi pentru cercetări ştiinţifice. Aceasta a ajuns o platformă importantă pentru studiile în domeniu realizate de savanţii instituţiilor de profil ale Academiei de Ştiinţe şi Universităţii de Stat din R. Moldova.

Pe lîngă importanţa ecologic-ştiinţifică, Rezervaţia „Plaiul Fagului” este examinată şi în contextul formării unor trasee turistice naţionale şi internaţionale.

Datorită cercetărilor realizate pe teritoriul rezervaţiei, pînă în prezent aici au fost înregistrate 947 specii de plante, 48 specii de licheni, 65 tipuri de muşchi, 151 soiuri de ciuperci, 49 rase de mamifere, 142 specii de păsări, 12 specii de amfibieni, opt specii de reptile şi 65 de specii ale faunei nevertebratelor solului. Toate sînt incluse în regim strict de protecţie de stat.

„Plaiul Fagului” a fost creată prin hotărîre de Guvern, la 12 martie 1992, ca urmare a reorganizării gospodăriei silvo-cinegetice „Pădurea Rădeni”. Actualmente, Rezervaţia este îngrijită de o sută de angajaţi şi face parte din mai multe proiecte naţionale şi internaţionale, susţinute de partenerii externi. Din anul 2013, Rezervaţia  Naturală de Stat din raionul Ungheni găzduieşte festivalul „Sărbătoarea Fagului”, cu scopul de a dezvolta şi promova potenţialul turistic al acestei arii protejate.

(Reporter L. Grubîi, editor A. Răileanu)

img17001934

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!