ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Dezbaterea din Parlamentul European a evidențiat diferitele viziuni asupra viitorului Uniunii Europene

18:33 | 15.03.2017 Categorie: Externe

Strasbourg, 15 mar. /MOLDPRES/. Dezbaterea de miercuri din Parlamentul European (PE) pe tema viitorului Uniunii Europene a evidențiat viziuni diferite asupra proiectului european lovit acum de Brexit, o rană a unui euroscepticism ce riscă să devină contagios, relatează miercuri agenția EFE, citată de AGERPRES și MOLDPRES.

Președinții Comisiei Europene și Consiliului European, Jean-Claude Juncker și Donald Tusk, au susținut ideea unei Europe cu mai multe viteze, alternativa în opinia lor fiind ca UE să nu mai avanseze deloc, viziune împărtășită de marile grupuri politice proeuropene din legislativul european.

'Nu este vorba despre ridicarea unei Cortine de Fier (...), ci de recunoașterea faptului că nu toți pot urma același ritm', a spus Juncker, pronunțîndu-se astfel din nou pentru o aprofundare asimetrică a integrării europene, idee neagreată de statele est-europene, dar asupra căreia s-au pronunțat liderii Germaniei, Franței, Italiei și Spaniei la mini-summitul lor desfășurat săptămîna trecută la Versailles.

La rîndul său, Donald Tusk a insistat că UE trebuie să 'renască' la summitul ce se va desfășura la Roma pe 25 martie și la care s-ar putea schița viitorul blocului comunitar. Recent reales președinte al Consiliului European, Tusk a mai subliniat că reforma UE trebuie să se bazeze pe încrederea reciprocă, o idee împărtășită în timpul dezbaterii din plenul PE de premierul italian, Paolo Gentiloni, și de vicepremierul maltez, Louis Grech, a cărui țară deține președinția semestrială a Consiliului UE.

Din declarația de la Roma, care urmează să fie adoptată la summit-ul aniversar dedicat împlinirii a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, 'trebuie să reiasă un mesaj de încredere în UE', a indicat Gentiloni, iar în viziunea sa această încredere a cetățenilor în UE poate reveni dacă se iese cu succes din criză și dacă se reduce șomajul în rîndul tinerilor.

Cauzele scăderii încrederii în UE sînt însă altele în opinia eurodeputaților din grupul conservatorilor reformiști și a celor din grupurile eurosceptice, de exemplu spaniolul Matteo Salvini, eurodeputat din partidul Liga Nordului, sugerînd că 'pentru a salva proiectul european' trebuie să începem prin 'arderea Tratatului de la Maastricht', documentul care în anul 1992 a pus bazele Uniunii Europene.

La cealaltă extremă avem opinia liderului grupului liberal din PE, Guy Verhofstadt, care s-a pronunțat pentru o Europă federalistă, ce presupune o diminuare și mai mult a competențelor statelor naționale în favoarea instituțiilor comunitare și a deciziilor luate la nivelul UE, în opinia lui Verhofstadt UE avînd nevoie de o armată europeană și un guvern economic comunitar.

Un tablou al actualei situații a Uniunii Europene a fost conturat de eurodeputatul popular spaniol Esteban González Pons, care a spus că 'Europa se învecinează la nord cu populismul, la sud cu refugiații, la est cu Putin, la vest cu zidul lui Trump, în trecut cu războiul și în viitor cu Brexitul'.

(Editor L. Alcază)

img17002050

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!