Igor Oprea a părăsit clubul Zimbru Chișinău
12:14 | 16.03.2017 Categorie: Sport
Chişinău, 16 mar. /MOLDPRES/. Directorul general al clubului de fotbal Zimbru Chișinău, Igor Oprea, și-a prezentat ieri demisia din post, relatează MOLDPRES.
El a exercitat această funcție timp de șase ani. Motivele plecării nu au fost făcute publice.
Igor Oprea a fost unul dintre cei mai buni mijlocași moldoveni. A jucat în echipa națională 42 de meciuri și a marcat 4 goluri. Unul dintre acestea are încărcătură istorică. L-a înscris în minutul 40 al primului meci oficial al selecționatei Moldovei, disputat pe 7 septembrie 1994 în preliminariile Campionatului European, în deplasare, cu reprezentativa Georgiei. Partida s-a încheiat cu scorul 1-0 în favoarea echipei naționale.
În perioada 1995-2004 a evoluat în componența echipei Zimbru în 167 de partide și a înscris 12 goluri. Cu Zimbru a devenit cvadruplu campion național și posesor al Cupei Moldovei.
(Reporter I. Robu, editor A. Răileanu)