ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Libertatea de circulație poate duce la dezintegrarea UE, a avertizat ministrul de externe ceh

14:37 | 20.03.2017 Categorie: Externe

Praga, 20 mar. /MOLDPRES/. Libertatea de circulație poate împinge Uniunea Europeană spre dezintegrare dacă nu este ținută sub control, a declarat ministrul ceh de externe Lubomir Zaoralek, transmit AGERPRES și MOLDPRES cu referire la Reuters.

Șeful diplomației din Cehia a respins totodată, într-un interviu acordat ziarului Hospodarske Noviny, apelurile venite de la Bruxelles ca toate cele 28 de state membre ale UE să accepte o parte din cei peste 1 milion de imigranți veniți în blocul comunitar în ultimii ani, mulți dintre ei goniți de conflictele și sărăcia din Orientul Mijlociu.

"Spunem că trebuie să respectăm libertatea de circulație și alte lucruri, pentru care sîntem gata să ne lăsăm crucificați, figurat vorbind, dar rezultatul ar putea fi ca tocmai din cauza acestor principii uniunea să se destrame", a remarcat ministrul de externe ceh.

Imigrația, inclusiv venirea în Marea Britanie a unui număr masiv de cetățeni ai UE din țările mai sărace din est, a reprezentat unul din subiectele proeminente ale campaniei pentru referendumul privind ieșirea Regatului Unit din Uniune, finalizat în favoarea "Brexitului", amintește Reuters.

"Cînd vin din est două milioane de oameni să-ți ia locurile de muncă, alocațiile și altele, poți să încerci și de o mie de ori să-ți convingi concetățenii să accepte. Nu vor accepta pur și simplu pentru că ai mers prea departe și nu le-ai spus adevărul", a explicat șeful diplomației de la Praga.

Acesta a mai avertizat în context că este "tragic că după Brexit nu am învățat încă nimic". "Pentru început, ar fi suficient să realizăm unde am greșit și să nu repetăm", a spus Lubomir Zaoralek.

(Editor L. Alcază)

img17002153

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!