ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Viceministrul de Externe Daniela Morari a avut o întrevedere cu reprezentanţii Adunării Parlamentare a OSCE

08:23 | 21.03.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 21 mar. /MOLDPRES/. Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene Daniela Morari i-a primit pe membrii delegaţiei Adunării Parlamentare a OSCE, care se află, în perioada 20-22 martie, într-o vizită de lucru în Republica Moldova, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.  

În cadrul întrevederii Daniela Morari a informat despre ultimele evoluţii în implementarea Acordului de Asociere R. Moldova - Uniunea Europeană, cît şi priorităţile de reformă pentru perioada imediat următoare. 

De asemenea, interlocutorii au discutat situația actuală în conflictul transnistrean, confirmînd importanța soluționării acestuia în baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, cu acordarea unui statut juridic special regiunii transnistrene. În acest context, au fost salutate priorităţile preşedinţiei austriece a OSCE pentru anul 2017 şi a fost subliniat rolul deosebit care îi revine OSCE în facilitarea implementării obiectivelor convenite în procesul de negocieri în formatul „5+2”. 

Referindu-se la cooperarea cu OSCE şi instituţiile sale specializate, oficialul moldovean a trecut în revistă unele rezultate obţinute cu sprijinul acestora. În mod particular, a fost menționată aprobarea de către Guvern a Strategiei de consolidare a relaţiilor interetnice pentru anii 2017-2027 şi adoptarea de către Parlament a Declaraţiei politice privind acceptarea Raportului Comisiei Internaţionale, prezidate de Elie Wiesel privind studierea Holocaustului.

img17002170

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!