ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O delegaţie a Landtag-ului bavarez s-a întîlnit cu vicepremierul Gheorghe Bălan

17:38 | 22.03.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 22 mar. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan s-a întîlnit astăzi cu membrii delegaţiei Landtag-ului statului federal Bavaria din Germania, aflaţi în vizită de documentare în ţara noastră, transmite MOLDPRES.

Potrivit Biroului politici de reintegrare, vicepremierul a mulţumit oaspeţilor pentru interesul şi susţinerea acordată Republicii Moldova în eforturile sale de modernizare şi democratizare a ţării, de integrare în Uniunea Europeană.

Interlocutorii s-au referit la situaţia actuală în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, la evoluţiile în procesul de negocieri, precum şi la alte aspecte ale dialogului dintre Chişinău şi Tiraspol.

Au fost trecute în revistă reformele iniţiate de Republica Moldova în domeniul justiţiei, combaterii corupţiei, reformei administraţiei publice, redresării situaţiei în sectorul bancar şi recîştigării încrederii populaţiei şi a partenerilor externi.

Vicepremierul a subliniat rolul important al partenerilor internaţionali şi implicarea activă a acestora, în special a Republicii Federale Germania, în procesul de reglementare a conflictului transnistrean şi de susţinere economică si politică a ţării noastre.

img17002247

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!