ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Reprezentantul OSCE şi cel al Chişinăului au discutat despre viitoarele acţiuni în procesul de reglementare transnistreană

12:29 | 23.03.2017 Categorie: Politică

Chişinău, 23 mar. /MOLDPRES/. Reprezentantul Special al Președintelui în exercițiu al OSCE din partea Austriei pentru procesul de reglementare transnistreană, Wolf Dietrich Heim şi viceprim-ministrul pentru reintegrare și reprezentantul politic din partea Chişinăului, Gheorghe Bălan, au discutat astăzi despre următoarele acţiuni care vor fi întreprinse în vederea soluţionării conflictului transnistrean, informează MOLDPRES.

Potrivit lui Gheorghe Bălan, printre priorităţile actuale în reglementarea conflictului se numără: asigurarea accesului fermierilor din raionul Dubăsari la terenurile agricole, crearea condiţiilor necesare pentru buna funcţionare a şcolilor cu predare în grafia latină din regiunea transnistreană, asigurarea liberei circulaţii a locuitorilor şi a mijloacelor de transport, precum şi introducerea controlului comun la punctul de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene Pervomaisc-Cuciurgan, pe segmentul central transnistrean.

„Sîntem în continuare dispuşi de a susţine un dialog activ în soluţionarea problemelor şi obţinerea unor rezultate vizibile, în urma cărora va putea fi organizată o întrevedere în formatul „5+2””, a declarat Gheorghe Bălan.

La rîndul său, Wolf Dietrich Heim a menţionat că discuţia cu reprezentantul Chişinăului a fost una productivă. „Astăzi, voi efectua o vizită şi la Tiraspol, unde voi avea o întrevedere cu reprezentantul politic din partea regiunii transnistrene Vitalii Ignatiev. Aşteptăm întîlniri regulate la nivelul grupurilor de lucru şi în formatul 1+1, care vor duce la obţinerea unor rezultate concrete, ce vor sta la baza următoarei întîlniri în formatul „5+2””, a afirmat Wolf Dietrich Heim.

Reprezentantul Special al Președintelui în exercițiu al OSCE din partea Austriei pentru procesul de reglementare transnistreană, Wolf Dietrich Heim, efectuează în perioada 22-24 martie o vizită la Chișinău și Tiraspol, în cadrul căreia urmează să aibă întrevederi şi cu ambasadorii acreditați ai Federației Ruse și Ucrainei (mediatori), precum și ai Uniunii Europene și Statelor Unite (observatori), ca parte a eforturilor coordonate ale partenerilor internaționali în formatul „5+2”.

(Reporter A. Plitoc, editor M. Jantovan)

img17002266

img17002266

img17002266

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!