ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Evgeny Postny a cîștigat finala memorialului de șah rapid ”V. Cebanenco”

10:09 | 02.04.2017 Categorie: Sport

Chişinău, 2 apr. /MOLDPRES/. Marele maestru internațional Evgeny Postny din Israel a devenit ieri cîștigătorul din anul curent al ediției memorialului de șah rapid ”V. Cebanenco”, relatează MOLDPRES.

El și-a adjudecat titlul după ce l-a învins în finală cu scorul 2-0 pe marele maestru internațional Olexandr Bortnyk din Ucraina, care a fost lider după nouă runde, totalizînd 7,5 puncte. Evgeny Postny a totalizat 7 puncte. Pe locul trei s-a clasat Vitaliy Bernadskiy (Ucraina) cu același punctaj. Conform regulamentului, primii doi clasați dispută titlul de cîștigător al turneului într-un meci direct suplimentar.

Favoritul turneului, marele maestru internațional Nigel Short din Marea Britanie, al cărui ELO este egal cu 2744 de puncte, s-a situat pe locul șapte cu 5,5 puncte adunate. Pe locul opt s-a situat cel mai bun șahist moldovean Viorel Bologan, care a acumulat același punctaj (5,5 puncte).

Cîștigătorul turneului a fost remunerat de federația națională de profil cu 26.000 de lei. Prime au fost înmînate și următorilor șapte clasați. ”Vom desfășura în continuare asemenea turnee la care vor concura șahiști valoroși”, a declarat la festivitatea de închidere, președintele Federației de Șah din Republica Moldova, Igor Dodon. ”Vom susține orice inițiativă menită să dezvolte șahul în țara voastră”, a spus președintele Federației Internaționale de Șah, Kirsan Iliumjinov, prezent la festivitate.

Veaceslav Cebanenco a fost cel mai mare teoretician în șahul moldovenesc, elaborînd diferite scheme tactice și strategice de joc, care au fost și sînt aplicate în prezent inclusiv pe arena internațională.

(Reporter I. Robu, editor A. Răileanu)

img17002491

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!