ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Trupa SunStroke Project va evolua a 12-a în semifinala Eurovision

13:58 | 30.04.2017 Categorie: Cultură

Chişinău, 30 apr. /MOLDPRES/. Startul celui mai aşteptat eveniment muzical al anului, Eurovision, va fi dat pe 9 mai, la Kiev. R. Moldova va evolua în prima semifinală, cu numărul 12. Trupa SunStroke Project va urca pe scena de la Kiev cu piesa „Hey Mamma!”, informează MOLDPRES.

Potrivit site-ului oficial al concursului, în prima semifinală vor evolua 18 țări, iar Moldova va fi a 12-a. Trupa SunStroke Project  va lupta pentru un loc în finală cu participanți din Albania, Armenia, Australia, Azerbaidjan, Belgia, Georgia, Polonia, precum și din  alte țări. A doua semifinală va avea loc joi, 11 mai, cînd vor evolua și reprezentanții României, cu numărul 6.

Rusia nu va participa în acest an la Eurovision, deoarece concurentei sale i-a fost interzis accesul în ţara vecină. Astfel, 42 de țări vor concura la Eurovision Song Contest 2017. Casele de pariuri l-au numit drept favorit la cîștigarea trofeului pe reprezentantul Italiei, Francesco Gabbani, cu piesa „Occidentali’s Karma”. 

Repetiţiile pentru concurs au început pe 20 aprilie. Scena pe care vor evolua interpreţii la Kiev cîntărește 30 de tone și are aproximativ 350 de metri pătrați. Ecranul LED are 1000 metri pătrați. Scena a fost proiectată ca să simbolizeze Ucraina ca centru al Europei și are forma unui cerc. 

La ediția din acest an a concursului Eurovision Song Contest vor participa 42 de țări, care vor concura în semifinalele din 9 și 11 mai. Marea finală a concursului va avea loc pe 13 mai.

(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan)

img17003230

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!