ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 2500 de companii au primit finanțare în cadrul programelor gestionate de ODIMM

12:57 | 17.05.2017 Categorie: Economie

Chişinău, 17 mai. /MOLDPRES/. Peste 2500 de companii au primit timp de 10 ani finanțare în cadrul programelor gestionate de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), în valoare totală de aproximativ 235 de milioane de lei. Anunțul a fost făcut astăzi de către directorul general al ODIMM, Iulia Iabanji, în cadrul unei conferințe de presă organizată cu ocazia aniversării de zece ani de la crearea instituției, informează MOLDPRES.

Potrivit directorului ODIMM, în această perioadă, peste 100 mii de cetățeni care locuiesc în țară sau muncesc peste hotare au beneficiat de programele și proiectele implementate de ODIMM. „Au fost create nouă Incubatoare de afaceri în raioanele țării, iar altele două vor fi inaugurate în acest an la Călărași și Cahul. Ca rezultat au fost create peste 3700 de locuri de muncă”, a spus Iabanji.

Prezent la eveniment, viceministrul Economiei, Vitalie Iurcu, a menționat că apreciază mult succesele ODIMM obținute în cei 10 ani. „Sute de cetățeni au beneficiat pe parcursul acestor ani de suportul organizației. Sperăm ca în viitor să implementăm și alte programe, care ne vor aduce succese în economia țării și vor crea condiții mai bune de muncă pentru cetățeni”, a susținut Iurcu.

La rîndul său, șeful Delegației Uniunii Europene în R. Moldova, Pirkka Tapiola, a declarat că datorită ODIMM, s-a reușit obținerea unor realizări importante pentru țara noastră. „Acest sector este unul foarte activ, fără de care R. Moldova nu s-ar putea moderniza. Astfel, în toți acești ani am văzut un efort comun al antreprenorilor, Guvernului și al partenerilor externi, datorită cărora s-a reușit implementarea unor programe foarte importante. Reiterez că suportul UE pentru ODIMM este unul de durată, vom continua să oferim sprijinul nostru prin finanțarea directă a organizației, întrucît întreprinderile mici și mijlocii au o contribuție enormă la economia țării”, a remarcat Tapiola.

În context, managerul de țară pentru R. Moldova din partea Băncii Mondiale, Alexander Kremer, a specificat că viitorul R. Moldova aparține sectorului privat, de aceea partenerii externi au o mare încredere în potențialul ODIMM. „Este foarte important să ne focusăm pe dezvoltarea sectorului privat. Rolul ODIMM este extrem de important în redresarea modelelor ineficiente și îmbunătățirea mediului de afaceri. Banca Mondială va continua să sprijine organizația în implementarea programelor și extinderea gamei de servicii”, a precizat Kremer.

ODIMM a fost creată acum 10 ani de către Ministerul Economiei ca și organizație publică, non-profit, la autogestionare. Printre cele mai importante programe naționale gestionate de organizație sînt: Pare 1+1, Programul de Atragere a Remitențelor în Economie, Fondul de Garantare a Creditelor și Programul de Reabilitare Economică a Tinerilor. 

(Reporter A. Plitoc, editor L. Alcază)

img17003675

img17003675

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!