ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Doi medici au fost reținuți pentru comercializarea drogurilor

16:01 | 18.05.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 18 mai. /MOLDPRES/. Doi medici au fost reţinuţi pentru eliberarea reţetelor pentru procurarea preparatelor cu efect psihotrop din farmacii, informează MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de presă al Procuraturii, primul suspect este medic narcolog în cadrul unui spital raional din nordul ţării, iar cel de-al doilea este un medic rezident din cadrul unui spital din municipiul Chişinău.

Rețetele erau eliberate unui traficant de droguri, care împreună cu alţi doi complici, introduceau în conţinutul acestora denumirile preparatelor cu efect psihotrop şi în baza lor procurau medicamentele din farmacii și le comercializau consumatorilor de droguri contra plată.

În urma percheziţiilor efectuate la domiciliile şi în birourile de serviciu ale bănuiţilor au fost depistate şi ridicate droguri, o armă deţinută ilegal, precum şi muniţii. Totodată, la domiciliul unuia dintre medici au fost depistați peste 70 mii de lei, obținuți din activitatea ilegală.

Organele de forță i-au reținut pe cei doi medici, liderul grupării şi încă doi distribuitori de droguri. În privinţa tuturor urmează a fi solicitată aplicarea măsurii de arest preventiv.

Dacă vor fi găsiți vinovați, bănuiţii riscă pînă la 15 ani de închisoare.

(Reporter A. Plitoc, editor A. Răileanu)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!