ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Putin s-a declarat pregătit să "dezvolte lupta antiteroristă" cu Londra după atentatul de la Manchester

12:40 | 23.05.2017 Categorie: Externe

Moscova, 23 mai /MOLDPRES/.Președintele rus Vladimir Putin s-a declarat pregătit să "dezvolte cooperarea antiteroristă" cu Marea Britanie după atentatul sinucigaș "cinic și inuman" de luni seară de la Manchester, soldat cu 22 de morți și aproape 60 de răniți, a anunțat marți Kremlinul, citat de AFP, AGERPRES şi MOLDPRES.

Șeful statului rus "a transmis sincere condoleanțe" premierului britanic Theresa May și "a condamnat ferm această crimă cinică și inumană", potrivit comunicatului difuzat de Kremlin.

Vladimir Putin a subliniat că este "pregătit să dezvolte cooperarea antiteroristă cu partenerii săi britanici la nivel bilateral, ca și în cadrul eforturilor internaționale".

Douăzeci și două de persoane, inclusiv copii, au fost ucise și 59 rănite într-un atentat sinucigaș comis de un individ care a activat un dispozitiv exploziv, luni seara, la ieșirea de la un concert la Manchester, în nord-vestul Angliei.

 

 

/Editor M.Cucu/

img17003851

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!